(video) Dansatoarele Vita Mîrzac și Olesea Nespeac sunt gata de Campionatul Mondial de Hip-Hop

Снимок1
Foto: PC: captură foto YouTube

Tinerele dansatoare Vita Mîrzac și Olesea Nespeac au pregătit un video în care arată că sunt pregătite pentru participarea la Campionatul Mondial de Hip-Hop 2015.

IDO Hip-Hop Worlds Championship 2015” se va desfășura în Rimini, Italia, în perioada 21-25 octombrie, curent.

Vita a spus pentru #diez că au muncit mult pentru a obține un asemenea rezultat. „Calea spre campionatul mondial a fost una lungă și grea. Inițial am participat la campionatul Moldovei, unde am ocupat locurile de frunte la diverse categorii și stiluri de dans. Acest fapt ne-a oferit posibilitatea să mergem la campionatul Europei. Prestațiile noastre au fost apreciate și am ajuns în 10 cele mai bune echipe de dans alături de dansatorii din Germania, Slovenia, Rusia. Acum mergem să ne încercăm norocul la campionatul lumii, dansând la mai multe categorii: solo, duete și dans de grup.”

„Ne așteptăm, desigur, la rezultate cât mai bune, la multe emoții pozitive, dar cea mai importantă este experiența pe care o vom căpăta în urma acestui campionat”, a conchis tânăra.

Vezi mai jos dansul energic al fetelor care vor reprezenta Moldova la Campionatul Mondial de Hip-Hop din acest an:

 

#diez le dorește tinerelor succes!

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente