Ziua Vinului în cifre: 17.000 de persoane au participat în total la activitățile vinăriilor

IMG_9422
Foto: Ziua Vinului la vinăria Asconi PC: #diez/Olesea Cember

Mii de pasionați de Vinul Moldovei au fost găzduiți la vinăriile din țară de Ziua Națională a Vinului (ZNV), sărbătorită între 3-4 octombrie. Evenimentul s-a desfășurat în premieră într-un nou format, descentralizat – activitățile dedicate au avut loc în 11 destinații vitivinicole autohtone cu tradiții.

Noul concept organizatoric

Conform noului concept oranizatoric, elaborat de ONVV împreună cu partenerii săi, Ziua Națională a Vinului 2015 a fost găzduită pentru prima dată de companiile vinicole. Astfel, activitățile dedicate sărbătorii naționale s-au desfășurat pe 3 și 4 octombrie în vinăriile „Cricova”, „Asconi”, „Purcari”, „Et Cetera”, „Castel Mimi”, „Mileștii Mici”, „Chateau Vartely”, „Migdal-P”, „Poiana” și producătorul de divinuri „Aroma”, iar membrii Asociației Micilor Producători de Vinuri și vinăriile: Fautor, Barza Albă și Gitana Winery și-au întâlnit oaspeții la pensiunea Butuceni, din complexul Orheiul Vechi.

IMG_0023

Pentru a informa cetățenii și vizitatorii țării noastre despre activitățile dedicate Zilei Naționale a Viei și Vinului 2015, dar și pentru a-i ajuta să ajungă confortabil la destinația dorită, Oficiul Național al Viei și Vinului a instalat Info Point-uri în puncte strategice din Capitală. De asemenea, a pus la dispoziția vizitatorilor autocare care au efectuat curse gratuite din Chișinău spre vinării, pe parcursul ambelor zile ale evenimentului, în funcție de capacitatea fiecărei destinații.

Pentru comoditatea participanților, biletele pentru tururile vinicole au putut fi cumpărate prin mai multe modalități: în prealabil, direct de la vinării sau pe loc, chiar la intrarea în vinării.

De asemenea, în cadrul evenimentului, au fost decernate cele două premii naționale instituite cu scopul de a promova excelența în domeniul vinificației din Republica Moldova: „Marele premiu pentru merite deosebite în domeniul vitivinicol 2015”, câștigat de compania „Asconi” și premiul „Petru Ungureanu”, acordat lui Vasile Luca, oenolog-profesionist care activează în cadrul companiei „Cricova”.

IMG_9423

Ediția ZNV 2015 în cifre

# Cele trei InfoPoint-uri au distribuit un număr de 15.000 de pliante informative despre tururile vinicole persoanelor interesate de eveniment.
# 9.200 de sticle promoționale cu vin de soi Rară neagră, cu designul special „Welcome to Moldova” au fost oferite vizitatorilor țării noastre, care au sosit la Aeroportul Internațional Chișinău în perioada 1-4 octombrie 2015.
# Sărbătoarea a fost găzduită de 10 companii vinicole și de membrii Asociației Micilor Producători de Vinuri și alți producători mici, care au organizat un eveniment comun la Orheiul Vechi.
# 13 autocare și 11 microbuze au efectuat 102 curse dus-întors spre și de la cele 11 destinații vinicole incluse în program.
# Circa 3.000 de vizitatori au ajuns la vinării cu transportul gratuit, pus la dispoziție de către ONVV.
# Aproximativ 17.000 de persoane au participat în total la activitățile dedicate Zilei Naționale a Vinului 2015, organizate de companiile vinicole.
# Circa 2.200 de turiști străini au vizitat în zilele de 3 și 4 octombrie vinăriile participante la Ziua Națională a Vinului.
# 297 de pachete turistice au fost vândute prin agențiile turistice la patru cele mai vizitate vinării: Mileștii Mici, Cricova, Chateau Vartely și Purcari.

IMG_9698

# 15.000 de sticle au fost vândute de vinării în cele două zile ale evenimentului, cumpărătorii beneficiind de prețuri reduse și oferte speciale.
# Ziua Națională a Vinului a fost reflectată în mass-media internațională de către 13 jurnaliști străini din SUA, Polonia și Marea Britanie, prezenți la eveniment.
# 11 bloggeri apreciați, dintre care șase din Republica Moldova și cinci din România și opt jurnaliști din presa națională au participat la Drumul Vinului 2015, în cadrul căruia au degustat peste 70 de tipuri de vin de la șase vinării din țară.
# În total, Oficiul Național al Viei și Vinului a alocat 793.000 de lei pentru asigurarea suportului logistic necesar pentru buna organizare a Zilei Naționale a Vinului 2015, dintre care 227.000 de lei – pentru transport gratuit.

Despre Oficiul Național al Viei și Vinului

Oficiul Național al Viei și Vinului (ONVV) este o instituție publică, organizată printr-un parteneriat public-privat în domeniul implementării de politici în industria vitivinicolă, creat în rezultatul unui amplu proces de reformă legislativă în sectorul vitivinicol. Printre obiectivele de bază ale ONVV se numără diversificarea piețelor de desfacere și promovarea vinurilor moldovenești prin programul național și brandul național vinicol ”Vinul Moldovei. O legendă vie”.

IMG_0047

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente