Chiar dacă restaurarea Castelului Mimi încă nu a fost dusă la bun sfârșit, cei de la Mimi au decis să-și deschidă larg porțile de Ziua Națională a Vinului. Astfel, toți curioșii au putut descoperi sâmbătă, 3 octombrie, istoria Castelului Mimi și cum au decurs lucrările de restaurare în ultimii cinci ani.

Ziua Națională a Vinului, organizată la Castel Mimi, a avut un program artistic divers și s-a desfășurat în intervalul orelor 11.00-23.00. Pentru cei interesați de istoria locului au fost organizate excursii gratuite prin beciurile castelului și excursii cu degustare care au costat 150 de lei.

Special pentru eveniment a fost amenajat un spațiu de 1.000 de metri pătrați. Vinul și bucatele gătite la eveniment au fost în exclusivitate din raionul Anenii Noi. În meniu s-au putut găsi prepelițe, frigărui, tocăniță. Prețul porțiilor bucatelor de bază cu garnitură a fost de 70 de lei, iar prețul unul litru de vin servit la urcior a fost de doar 50 de lei. Pentru vizitatorii cu copii a fost amenajat un teren de joacă cu animatori și supervizori, unde cei mai mici şi dragi nouă s-au putut distra pe tot parcursul zilei, timp în care părinții dădeau o fugă în beciurile lui Constantin Mimi.

„Am deschis pentru prima dată porțile Castelului Mimi cu ocazia Zilei Naționale a Vinului. Evenimentul a fost organizat într-un timp record, astfel formatul a fost de o singură zi. Am muncit foarte mult pentru eveniment, suntem mulți și am vrea să ne vadă lumea. Am așteptat la eveniment în jur de 500 de oameni, dar din câte am înțeles la prânz această cifră a fost deja «bătută»”, ne-a declarat Cristina Frolov, cea care stă la cârma Fabricii de vinuri „Castel Mimi”.

Ce ține de formatul evenimentului, Cristina Frolov a declarat că îi place acest format și crede că ar trebui pe viitor ca acesta să fie combinat. Cei de la Mimi au promis că vor reveni în cel mai scurt timp cu mai multe noutăți frumoase despre unicul castel vinicol din Moldova.

Vedeți mai jos cum s-a desfășurat evenimentul de la Castelul Mimi, ce se află în localitatea Bulboaca, raionul Anenii Noi.

IMG_9994

IMG_9987

IMG_9957

IMG_9944

IMG_9934

IMG_9932

IMG_9927

IMG_9918

IMG_9907

IMG_9897

IMG_9887

IMG_9884

IMG_9882

IMG_9873

IMG_9871

IMG_9869

IMG_9850

IMG_9845

IMG_9836

IMG_9834

IMG_9833

IMG_9828

IMG_9820

IMG_9812

IMG_9800

IMG_9797

IMG_9794

IMG_9793

IMG_9790

IMG_9788

IMG_9785

IMG_0052

IMG_0047

IMG_0044

IMG_0034

IMG_0033

IMG_0023

IMG_0021

IMG_0014

IMG_0009

IMG_0007

IMG_0005

IMG_0002

IMG_9999