(video) Meniul folosit pentru ultimul prânz servit pe Titanic a fost vândut cu 88.000 de dolari

150930-titanic-luncheon-menu-yh-0205p_c423e525c095bc10f474a9a5e6072f79.nbcnews-fp-1200-800
Foto: PC: nbcnews.com

Un meniu folosit în timpul ultimului prânz oficial care a fost servit pe Titanic, în urmă cu peste un secol, a fost vândut cu 88.000 de dolari la o licitaţie organizată pe internet, informează Mediafax.

Documentul, care a fost recuperat din apele reci ale Atlanticului de Nord de un pasager de la clasa I, a fost vândut miercuri, unui colecţionar privat. Preţul de vânzare s-a înscris în marja estimată de specialişti, au declarat reprezentanţii casei Auctioneers Lion Heart Autographs, organizatoarea licitaţiei.

Având aplicate pe el o ştampilă oficială cu data de 14 aprilie 1912 şi logoul companiei White Star Line, meniul include friptură de vită, piure, cartofi prăjiţi, cartofi copţi, preparate din peşte, şuncă, bezea de mere în aluat franţuzesc şi opt sortimente de brânzeturi.

În lume mai există doar alte două sau trei meniuri folosite în timpul ultimului prânz oficial servit pe Titanic.

Potrivit casei Auctioneers Lion Heart Autographs, meniul a fost salvat de un pasager de la clasa I, Abraham Lincoln Salomon, şi este semnat pe verso de Isaac Gerald Frauenthal, un pasager originar din New York, care luase prânzul cu Salomon în acea zi.

Abraham Salomon a fost unul dintre pasagerii de pe Titanic care au fost salvaţi din acel naufragiu şi s-au aflat la bordul „Lifeboat No. 1” („Barca de salvare Nr. 1”).

Supranumită „Barca banilor”, Lifeboat No.1 a devenit un subiect controversat în presa internaţională, prin prisma acuzaţiilor aduse pasagerilor bogaţi, care ar fi mituit membrii echipajului, cerându-le să vâslească şi să se îndepărteze cât mai repede de nava care se scufunda.

Meniul vândut miercuri a fost pus în vânzare de o persoană care a primit documentul de la un descendent al unuia dintre supravieţuitorii aflaţi pe „Lifeboat No. 1”.

Transatlanticul Titanic s-a scufundat în noaptea de 14 spre 15 aprilie 1912, după ce s-a ciocnit de un aisberg în nordul Oceanului Atlantic, în timpul călătoriei sale inaugurale, de la Southampton (Marea Britanie) la New York (Statele Unite). Proprietate a companiei White Star Line, Titanicul era cel mai mare pachebot din epoca sa. Construit în şantierele navale din Belfast, Titanicul s-a scufundat în decurs de trei ore, făcând circa 1.500 de victime, dintre cei aproximativ 2.200 de pasageri. Epava sa se află pe fundul oceanului, la o adâncime de 3.800 de metri.

Veronica Railean

Taguri: #inspirație
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente