Victoria Cocieru: „Intuiția îmi spune că în Washington nu va fi mai greu decât în Moldova să încep totul de la zero”

cocieru1
Foto: PC: Facebook/Victoria Cocieru

Victoria Cocieru, tânăr designer vestimentar, a plecat de curând în Statele Unite ale Americii pentru a-și realiza visurile, iar brandul Khéops, fondat de ea în 2012 în Republica Moldova, are un viitor promițător acolo.

Victoria dintotdeauna a știut că o să locuiască pe alt tărâm decât Republica Moldova. Dorința de a merge în SUA s-a născut datorită prietenilor ei și ai lui Dan, iubitul Victoriei. „Inițial era doar un vis, deoarece cu acte în regulă e foarte greu să ajungi aici și această posibilitate ne-au oferit-o Green Card-ul și norocul, la care eu țin foarte mult”, spune Victoria.

 

PC: Facebook/Victoria Cocieru
PC: Facebook/Victoria Cocieru
PC: Facebook/Victoria Cocieru
PC: Facebook/Victoria Cocieru
PC: Facebook/Victoria Cocieru

A fost îndemnată să meargă anume în State, pentru a fi înconjurată de frumos. „Toate dorințele mele ce țin de plecarea într-o altă țară erau legate de carieră și de priveliști mai frumoase. Oricât de superficial ar suna, dar mereu mi-am dorit ca atunci când ies din casă să văd altceva decât drumuri stricate și fețe întristate”, a menționat Victoria.

Ea a fost nevoită să-și închidă afacerea în Moldova. „Mi se rupea inima la început, pentru că încercasem să fac tot posibilul ca brandul Khéops să existe în continuare, dar pe parcurs, am realizat că dacă-l închid în Moldova, o să am șanse mai mari să mă realizez în State ca designer și mult mai rapid, căci magazinul din Chișinău mi-ar fi furat prea mult timp pentru gestionare”, a declarat designerul.

 

IMG_7979
Kheops la cea de-a VII-a ediție DIN ♥ Spring Fashion Weekend 15 martie 2015
Diana Breșcan defilând într-o ținută creată de Kheops special inspirată după aromele companiei Oriflame. 29 mai Chișinău
Diana Breșcan defilând într-o ținută creată de Kheops special inspirată după aromele companiei Oriflame. 29 mai Chișinău

Când a aterizat pe continentul american a fost extrem de fericită și entuziasmată să înceapă o nouă experiență în domeniul care o reprezintă. „O să continui să fac același lucru. Astfel, acum sunt în căutare de colaborări, magazine, boutique-uri și site-uri, unde pot să-mi vând produsele sub label-ul Khéops, dar și platforme care ajută proaspeții designeri să se lanseze în «lumea modei» de aici. Deocamdată am fost acceptată de două site-uri, unul fiind o platformă de producători în fashion design, unde au luat naștere multe branduri renumite.”

 

PC: Facebook/Victoria Cocieru

„Un pas important pentru mine și Dan este că ne mutăm cu traiul în Seattle, Washington, în decursul a două săptămâni. Este un oraș mare, în care șansele pentru dezvoltarea brandului meu cresc. Acolo, la fel, am găsit mai multe boutique-uri cu un concept de «multibrand», unde o să-mi înaintez portofoliul și sper să fiu acceptată. Asta deocamdată e cea mai dificilă treaptă, dar Dan este cel care mă susține sută la sută și crede în succesul meu”, ne-a declarat, entuziasmată, Victoria.

 

PC: Facebook/Victoria Cocieru
PC: Facebook/Victoria Cocieru
PC: Facebook/Victoria Cocieru
PC: Facebook/Victoria Cocieru

Designerii și brandurile de top pentru Victoria sunt Balmain, Tom Ford, Zuhair Murad și David Koma, iar atunci când o să aibă posibilitatea să-și prezinte lucrările pe podiumurile Americii, Ciara și Beyoncé vor fi cele care îi vor reprezenta brandul: „Beyoncé este în vârful topului dacă e să vorbim despre interpretele de aici, iar Ciara, în viziunea mea, are un stil perfect, e chiar stilul meu”, susține Victoria.

Echipa #diez îi dorește succes Victoriei în împlinirea visului său american.

Veronica Railean

Taguri: #inspirație
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente