(foto) Un muzeu al parfumului a fost inaugurat la Paris de casa Fragonard

hotelsaintpetersbourg com
Foto: PC: hotelsaintpetersbourg.com

Parfumul în multitudinea sa de arome, răspândit într-o varietate de vase menite să reliefeze notele acestuia, își dezvăluie secretele de fabricație la Paris, într-un nou muzeu inaugurat sâmbătă în capitala franceză, informează Agerpres.

Amenajat de casa Fragonard la subsolul clădirii Eden, un fost teatru din secolul al XIX-lea transformat în velodrom și apoi în magazin de mobilă, muzeul prezintă 3.000 de ani de istorie a parfumului, de la Egiptul antic până în anii 1950. Circa 300 de obiecte — sticluțe, diferite instrumente din industria de profil, mojare, cutiuțe de arome, etc. — din colecția familiei Costa, aflată în fruntea mărcii de parfumuri, sunt expuse într-un spațiu de 1.200 de metri pătrați, la care lucrările de amenajare au durat un an.

„Este un loc insolit, nebunesc și uimitor în care poți visa de vreme ce parfumul este chiar principiul visării”, spune Agnes Webster, președintă a casei Fragonard și strănepoata lui Eugene Fuchs, care a creat casa din Grasse (sud-estul Franței) în 1926. Numele este un omagiu adus pictorului Jean-Honore Fragonard, originar din acest oraș al Provenței, capitală a parfumului.

 

PC: tedevioletas.com
PC: tedevioletas.com

Muzeul de la Paris este la patrulea deschis de casă, însă este cel mai mare și cu cel mai sofisticat decor. Alte două muzee există în cartierul Operei din capitala franceză și al treilea, la Grasse. „Faptul că este un subsol fără lumină naturală ajută la crearea unei atmosfere mai intime, proprie universului parfumului”, afirmă Francois Muracciole, arhitectul proiectului, care a recreat o ambianță de laborator din secolul al XIX-lea. Sunt proiectate filme în care se arată etapele fabricării parfumului — culegerea florilor, distilarea, macerarea, tratarea—, alternând imagini de arhivă și actuale. În vitrine sunt expuse obiecte din excepționala colecție alcătuită de familia Costa prin licitații, din magazine de antichități, care prezintă istoria parfumului și rolul lui: instrument de seducție, element de rit funerar în Egiptul antic ori „dăruit” cu virtuți medicinale în Evul Mediu.

 

PC: wpxi.com
PC: wpxi.com

Nu este uitată în expoziție nici munca faimoaselor „nasuri”, profesioniști ai mirosurilor, cu simțul foarte dezvoltat, care au alcătuit „piramida olfactivă”: cap, inimă și profunzime. Vocabularul profesiei se inspiră direct din muzică la compunerea „notelor aromatice”.

În expoziție este amenajat și un birou al parfumierului contemporan, cu ecran, taste pentru mirosit și flacoane de încercări de laborator: „Parfumierii lucrează astăzi la calculator și nu mai amestecă fiolele, nasul le este în creier”, spune Agnes Webster.

Muzeul, amenajat pe trei nivele și unde intrarea este gratuită, are și o sală cu o colecție de etichete, o frescă a casei Fragonard și un magazin, încheie AFP.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente