O inițiativă creativă din Ialoveni prevede redarea unei noi vieți stațiilor de călători din oraș, iar șapte dintre acestea vor deveni șevalet pentru picturile tânărului artist Mihai Ungureanu, cunoscut ca MIHU. Șapte Mândre, cu maci și spice de grâu vor bucura în curând locuitorii Ialoveniului zi de zi.
Cristina Stegărescu, una dintre tinerele care au pictat prima stație din cele preconizate în Ialoveni, a spus, pentru #diez, că acest proiect a fost început la inițiativa Primăriei Ialoveni și a tinerilor voluntari. „Am hotărât să schimbăm imaginea orașului, să-l înfrumusețăm. A fost aleasă una dintre picturile tânărului Mihai Ungureanu, deoarece el promovează valorile naționale, cum ar fi tricolorul și ia”, a afirmat Cristina.
„Iaca aşa cu Mândruța mea din Ialoveni”, a scris Mihai Ungureanu pe Facebook. Dânsul a afirmat că a fost invitat la Primărie la inițiativa Primarului, care a considerat că trebuie „să fie făcut frumos, să fie contactat autorul”. Mihai a zis că a apreciat acest gen „ca fiind un contra-val al lipsei culturii la noi în țară, de a fi anunțat autorul când se folosește ca obiect de inspirație creația acestuia. Mi-a plăcut atitudinea celor din Ialoveni și am rămas plăcut surprins că Mândrele au ajuns să fie și mai practice decât erau și au dus mesajul lor și pe stradă”.
Cristina a relatat, de asemenea, că astfel de lucrări vor mai fi efectuate în curând și vor participa un număr mai mare de voluntari. Potrivit spuselor sale, localnicii au reacționat pozitiv la vederea acestei acțiuni. „Sunt încântați de ideea de a face orașul mai frumos.”
Pe pagina de Facebook a Primăriei Ialoveni s-a menționat despre contribuția creației artistului MIHU, dânsul participând și la o întâlnire ce a avut loc în această instituție. „Acest tânăr talentat îşi face studiile la Academia de Arte din Veneția, Italia, iar creaţia lui este cunoscută în multe ţări. Primarul Sergiu Armaşu i-a mulţumit pentru vizită şi a menţionat că a ales anume acestă pictură, deoarece ea reprezintă valorile neamului şi dragostea de ţară. El a invitat pictorul să prezinte expozţia sa la Ialoveni, să viziteze Şcoala de Arte și să colaboreze în vedera modernizării oraşului.”
„Mihai Ungureanu a povestit despre activitatea sa, planurile pe viitor, pregătirea pentru o nouă expoziţie la Barcelona”, se relatează în postare. „Sergiu Armaşu a mulţumit şi voluntarilor Cristina Stegărescu, Daria Lupu, Rodica Racu-Armaşu, care, pe aceste călduri insuportabile, au avut curajul să picteze şi să aducă în ordine staţia de călători.”
Urmează să fie amenajată o altă stație şi se solicită opinia cetăţenilor, pentru a oferi idei şi propuneri interesante. Primăria a dat un exemplu, care poate fi urmat de toţi doritorii.
Pictura reprezentată pe stație face parte din seria de lucrări ale artistului MIHU, numită „Mândră, maci şi spicu’ de grâu”.
„Îmi place să mi se povestească şi să povestesc despre piatră, râu, moară, lemn, trunchi, portiţă, ploaie… cultura noastră, după mine, e foarte legată de creaţie şi de Creator. Natura încă ne stă alături să ne mângâie”, a mărturisit pentru #diez Mihai.
„Ele îs Mândre… am ales să aduc înapoi la viaţă natura asta a noastră şi valorile de altădată prin Mândre. Pentru că numai o Mândră îţi poate povesti aşa frumos şi gingaş despre IE. Şi IA îţi povesteşte de natură”, a zis tânărul. Mai multe despre mândre, dar și despre creația sa poți descoperi într-un interviu acordat de MIHU pentru #diez.