(foto) Beatrice Moraru, fotograf în devenire: „Sunt obsedată de culori și atrasă de editorialul fashion”

11244907_963944136971115_5120207010973674055_n
Foto: Beatrice Moraru, PC: Arhiva personală

Este studentă în anul III la Universitatea de Artă și Design, Facultatea de Arte Plastice, secția Foto-Video Procesare Computerizată a Imaginii, a avut șansa să studieze un semestru în Spania prin intermediul programului Erasmus, unde a avut o experiență de neuitat și și-a făcut prieteni din toate colțurile posibile și este pur și simplu o persoană talentată care se ocupă de fotografie.

Este vorba despre Beatrice Moraru, o tânără talentată din Moldova, care studiază la Cluj, iar vacanțele din Chișinău le „cheltuie” pe dezvoltarea continuă a abilităților pe care le are. „Decizia de a studia la această facultate a venit spontan, gândindu-mă că vreau să fac Arte. M-am înscris la studii, am fost acceptată și am primit aceasta ca pe un semn că, într-adevăr, trebuie să studiez anume în acest domeniu”, își începe povestea Beatrice.

„Nu pot spune că știam câte ceva din fotografie, ba din contra – nu aveam niciun aparat foto și nici cea mai mică idee despre noțiuni ca diafragmă sau timp de expunere. Totuși, am reușit să mă mobilizez și să mă implic rapid în studiu și, cel mai probabil, mi-a plăcut anume acest lucru. Poate la facultate nu se predau multe subiecte pe care ar trebui, în mod normal, să le învățăm, în schimb aceasta m-a ajutat să devin autodidactă. Am învățat singurică, prin intermediul tutorialelor de pe YouTube, câtorva programe de editare a pozelor, întrucât profesorii, oarecum, au decis că nu trebuie să-și piardă timpul pe asemenea chestii, spunând că internetul e un spațiu informativ enorm și noi ne putem descurca și singuri la acest capitol”, povestește Beatrice.

 

PC: Beatrice Moraru

Tânăra spune că o inspirație foarte bună pentru ea sunt pozele de pe platforma Tumblr. „Un profesor de fotografie din facultatea mea ne spunea că acum, în perioada în care ne aflăm, este foarte dificil să fii original, să faci ceva cu adevărat WOW și ieșit din comun. Totuși, până a ajunge la o asemenea performanță, trebuie să repetăm mai multe chestii. Iată de ce, am ajuns de multe ori să facem copii la fotografii celebre, ca să observăm cum lucrează lumina, ce importanță are compoziția și de ce anume aceste fotografii sunt faimoase. Astfel, prin repetiții și prin muncă asiduă ajungi să ai stilul tău aparte și să te evidențiezi”, menționează Beatrice.

Ea este atrasă de editorialul fashion și presupune că anume în acesta se va profila, dar încă nu este sigură. „Îmi plac pozele mai artsy, dar și nudurile feminine. De ce? Corpul feminin mi se pare nu doar ceva atractiv, dar că are toate formele frumoase, volum și poate fi aranjat frumos ca să aibă nuanțe erotice, cu o istorie în spate.”

 

PC: Beatrice Moraru

„Eu sunt obsedată de culori. Chiar dacă e alb-negru, poți observa contrastul și lumina, adică niște detalii foarte importante. Îmi plac culorile din creația fotografului portughez stabilit la New York, Frankie Marin. Urmăresc activitatea fotografilor moldoveni, cel mai apropiat sufletului fiind un prieten de-al meu, Veaceslav Sîrbu. M-a impresionat faptul că s-a mobilizat, a depus eforturi enorme pentru ca să ajungă cel care este acum și, deși nu are studii, a ajuns să facă poze formidabile”, menționează Beatrice.

 

PC: Beatrice Moraru

„Oamenii care se implică în artă încearcă să demonstreze viziunea lor asupra vieții. Nu pot spune că fac poze pentru a arăta ceva lumii, ci le fac pentru propria-mi satisfacție morală. Dacă este cineva care-mi vede fotografiile, el vede și modul meu de gândire și viziunea mea, prin care încerc să fac poze cu un mesaj aparte. Totuși, încă sunt în căutare de sine. Nu sunt sigură că ceea ce fac este 100 % bine. Iată de ce, când mă voi decide, voi arăta toate pozele mele lumii”, povestește tânăra.

 

PC: Beatrice Moraru

În viziunea Beatricei, noțiunea de „fotograf” nu înseamnă neapărat o persoană care are un aparat foto profesionist sau semiprofesionist, care face poze în care subiectul este clar focalizat și fundalul blurat. „Foarte mult contează ca o fotografie să aibă un mesaj, să inspire un gând. Sunt sigură că, deocamdată, nu mă încadrez în categoria fotografilor. Tot ce știu este că vreau să fac fotografie și, luând în considerare că mai tot timpul încerc să fac ceva frumos vizual, la facultate abordez toate temele din perspectiva artistică, încă nu mă consider fotograf și mai am mult de muncit până voi ajunge la nivelul dat”, spune cu tărie Beatrice.

„Mi-aș dori ca în viitor să pot avea o satisfacție carieristică majoră și să pot combina fotografia, ca lucru care îmi place, cu jobul la care să pot munci și să am venit. Nu vreau să mă reprofilez, ci să fac în așa fel, încât fotografia să devină lucrul meu creativ din care să pot trăi. De asemenea, îmi doresc să călătoresc, să văd alte orașe, să cunosc alte viziuni, alți oameni și alte tipuri de gândire”, spune tânăra despre pasiunea sa.

 

PC: Beatrice Moraru

„În prima mea zi de facultate, profesorii ne-au spus că dacă nu avem destui bani ca să investim în fotografie, nu avem ce căuta la facultatea lor. Aparatul meu foto este semiprofesionist și mă descurc bine deocamdată, însă urmează să investesc enorm în această pasiune, întrucât îmi doresc să am o cameră foto mai bună. Totuși, ca să ai curajul să întreci limitele în fotografie, trebuie să ai și tehnică bună și să folosești potențialul său major”, accentuează Beatrice.

Lucrul cu oamenii, pentru ea, este foarte important. „Sunt un om sociabil și mereu mi-a plăcut să cunosc oameni noi, să discut cu ei. Mereu, înainte de o sesiune foto, consider că este corect să discuți cu persoana care are rolul de model în pozele tale, să o întrebi dacă se simte bine și să-i acorzi un pic de libertate.”

 

PC: Beatrice Moraru

„În opinia mea, fotograful trebuie să fie un om public, să fie cunoscut de cât mai mulți oameni. Acesta este, de fapt, ca și oricare alt job în care comunici cu clienții, care poate să-ți ofere un PR indirect, la fel ca și în cazul unei frizerițe – dacă ți-a plăcut cum ți-a făcut coafura, o vei recomanda mai departe”, spune Beatrice.

Beatrice Moraru le dorește tinerilor care fac fotografie să treacă de limitele sale. „Barajele există doar în mintea ta, nu și în fața ta. Dacă ești gata să depui efort ca să treci de aceste limite într-un mod conștient, înțelegând că nu vei face rău nimănui, atunci muncește și fii mai deschis”, punctează Beatrice.

 

PC: Beatrice Moraru

Beatrice colaborează în ultima perioadă cu Andriana Oborocean, colegă de facultate, cu care are un mod asemănător de abordare a fotografiei. Iată de ce, în unele poze poate fi văzut un concept comun, tinerele încercând puțin câte puțin să experimenteze cu mesajul fotografiilor.

Urmărește pagina de Facebook a Beatricei pentru a vedea pozele sale.

#diez îi dorește Beatricei Moraru cât mai multă creativitate!

Taguri: #inspirație
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
Mai citește
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente