Ministrul Educației, Corina Fusu: Voi continua practica instalării camerelor de supraveghere la BAC

DSC_1313
Foto: PC: tribuna.md

„Vom continua practica instalării camerelor de supraveghere la examenele de Bacalaureat”. Declarația a fost făcută de către ministrul desemnat al Educației, Corina Fusu, în cadrul ședinței Parlamentului privind acordarea votului de încredere Programului de activitate și a întregii liste a Guvernului.

„Referitor la mult discutatele camere de luat vederi, cunoaștem cu toții practica altor state care au trecut prin tranziția sistemului educațional. Camerele de luat vederi au fost un impuls pentru elevi, dar și pentru profesori de a studia mai conștiincios și a fi mai responsabili la examene. Vom continua această practică cu instalarea camerelor de luat vederi în timpul examenelor de BAC. Poate că o să revedem condițiile în care se dau aceste responsabile examene de bacalaureat, pentru a diminua stresul candidaților la diplomă”, a spus Fusu.

În cadrul intervenției sale, Corina Fusu mai declarat că îi pare rău că Maia Sandu a avut foarte puțin timp pentru a implementa reformele pornite. „Din reformele pe care le-a început doamna Maia Sandu, cu părere de rău, mă voi consulta cu echipa și cu experții pe care o să îi avem și pe cei pe care îi avem deja din România. Vom continua reformele pe dimensiunea învățământului vocațional și pe formarea profesională care nu este doar o necesitate pentru Republica Moldova, dar și în întreaga Europă se discută despre această practică de a oferi tinerilor noștri șansa de a însuși o profesia și de a-și câștiga cinstit o bucată de pâine”, a mai adăugat Corina Fusu.

Vezi aici și „Ce reformele în Educație și-a propus guvernul Streleț”

Fusu a mai susținut că pentru ea va fi o prioritate să readucă prestigiul profesiei de pedagog, de profesor, de educator printre tineri. „Doresc din tot dinadinsul ca învățământul din Republica Moldova, educația să fie sinonim cu calitate, competență și profesionalism, așa încât tinerii noștri să poată lucra acasă, iar cunoștințele lor să fie apreciate în orice stat membru al Uniunii Europene și în alte state de pe mapamond”, a conchis deja actualul ministru al Educației.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente