PPEM mulțumește cetățenilor pentru prioritatea europeană pe care au ales-o

leanca1
Foto: PPEM le mulțumește cetățenilor

Grupul de inițiativă pentru crearea Partidului Popular European din Moldova le mulțumește tuturor cetățenilor Republicii Moldova care au susținut candidații Blocului Electoral PPEM-Iurie Leancă în cadrul alegerilor locale din iunie 2015.

Au fost aleși 60 de consilieri raionali din partea Blocului PPEM , la care se adaugă șase în Municipiul Chișinău și un consilier în Municipiul Bălți, 27 de primari (inclusiv șapte în turul I) și 512 consilieri locali în satele și orașele din Moldova. PPEM le mulțumește și colegilor săi de bloc – Partidul Liberal Reformator și Partidul Acțiunea Democratică – pentru implicarea și energia depusă.

„Rezultatul pe care l-am obținut este unul bun, care a confirmat așteptările noastre realiste, având în vedere faptul că ne-am pornit în aceste alegeri cu o formațiune politică în curs de constituire, fără logistica necesară, fără bani, dar cu multă încredere și entuziasm”, spune Iurie Leancă.

„A trebuit să facem față presiunilor exercitate de partidele care controlează anumite instituții ale statului, să rezistăm în față unor metode nedemocratice de competiție politică, dar am demonstrat că se poate face politică și cu resurse minime, transparent și cinstit. Este un prim pas important pe care l-am făcut în drumul spre clădirea unui partid care să facă o altfel de politică în Moldova, iar votul impresionant pe care l-am obținut în Chișinău, pentru Consiliul Municipal și pentru candidatul nostru pentru Primarul General – Oazu Nantoi, a demonstrat că cetățenii iși doresc o schimbare profundă la nivelul clasei politice”, a adăugat Leancă.

Membrii PPEM le sunt recunoscători tuturor cetățenilor care le-au acordat încrederea și vor încerca să utilizeze votul lor pentru a moderniza Moldova și a o scoate din mâna grupurilor de interese, inclusiv la nivel local.‎ PPEM va continua ce a început, să construiască o Moldovă în care oamenii să vrea să rămână.

Aceste alegeri au demonstrat clar că vectorul European de dezvoltare al Republicii Moldova rămâne o prioritate a majorității cetățenilor și prezintă un câștig cert pentru Republica Moldova ca stat. ‎Partidele pro-europene trebuie să respecte votul cetățenilor, să creeze de urgență o majoritate parlamentară stabilă și să dea țării un Guvern funcțional, unul capabil să scoată țara din criza în care se afundă tot mai tare.‎

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente