i-Engage – 35 de profesori de engleză vor fi instruiți în utilizarea online-ului

prof1
Foto: Un forum al profesorilor de engleză, PC: Ilona ergheevna

De pe data de 1 iulie, 35 de profesori de limbă engleză din Republica Moldova vor beneficia de o colaborare online cu experți din SUA, Ucraina, Belarus și Georgia, pentru a implementa proiecte educaționale comunitare prin intermediul tehnologiilor moderne.

Acest proiect destinat profesorilor de engleză este intitulat i-Engage și presupune instituirea unei rețele internaționale a profesorilor de limba engleză din Moldova, Ucraina, Georgia, Belarus și Statele Unite.

Proiectul se va derula în perioada 1 iulie 2015 – 30 mai 2016 și va include 12 săptămâni de instruire online plus două workshopuri organizate în Chișinău. 35 de profesori de limba engleză vor fi instruiți pas cu pas în arta utilizării diverselor platforme online, pentru a colabora cu experții din SUA, Ucraina, Belarus și Georgia pentru a implementa diverse proiecte educaționale comunitare.

 

Un forum al profesorilor de engleză, PC: Ilona Sergheevna

Scopurile proiectului sunt dezvoltarea modelelor de educație alternativă ca posibilitate și complement al educației standard pentru elevii din școlile din regiuni, prin implicarea lor în activități civice la nivel local, dar și promovarea comportamentului participativ în rândul elevilor și tinerilor prin directa lor implicare în elaborarea și implementarea activităților proiectului.

Profesorii vor participa la sesiuni de instruire organizate online, prin intermediul Google Hangouts on Air și vor implica activ elevii în proiectele implementate în diferite regiuni ale țării. La finele proiectului, aceștia vor organiza traininguri sau workshopuri pentru colegii din regiuni, pentru a împărtăși din experiența acumulată în cadrul proiectului.

 

Un forum al profesorilor de engleză, PC: Ilona Sergheevna

Proiectul este finanțat de Departamentul de Stat al SUA, prin intermediul Ambasadei SUA, în cadrul Programului de Granturi pentru Absolvenți „Alumni Engagement Innovation Fund (AEIF)”, care are ca scop sprijinirea inițiativelor democratice ale absolvenților programelor de schimb finanţate de Guvernul Statelor Unite. Proiectul i-Engage, elaborat de către un grup de absolvenți din Republica Moldova, s-a numărat printre finaliștii selectați din 800 de proiecte expediate din 43 de țări participante în ediția din primăvara anului 2015. Alți parteneri ai proiectului sunt Consiliile Americane pentru Învățământ Internațional din Moldova, Programul de Burse pentru Studierea Limbii Engleze Access, iEARN (Rețeaua Internațională de Resurse Educaționale), iEARN-Moldova, iEARN-Ucraina, iEARN-Belarus, iEARN-Georgia, VIF International Education din Carolina de Nord, SUA, Ministerul Educației Republicii Moldova, Youth Service America, Biblioteca Municipală „B.P. Hașdeu” și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente