De Ziua mondială a donatorului de sânge, Unite a îndemnat oamenii să salveze vieți

unite
Foto: Unite a organizat mai multe puncte de donare a sângelui în întreaga țară PC: Moldtelecom

Pe 18 iunie, sute de oameni au stat la coadă dis-de-dimineață ca să-şi ofere ajutorul, un gest de solidaritate manifestat de locuitorii capitalei de Ziua Mondială a Donatorului de Sânge.

În toată țara au fost organizate puncte de colectare a sângelui, iar în Scuarul Grădinii Publice Ştefan cel Mare și Sfânt a avut loc evenimentul dedicat Zilei mondiale a donatorului de sânge, susținut și de operatorul Unite. Prezenţa unui număr mare de oameni care voluntar şi neremuneraţi şi-au oferit ajutorul este un indicator frumos al bunăvoinţei populaţiei.

„Unite a susţinut acest eveniment pentru că faptele bune, generozitatea şi altruismul sunt valori care trebuie promovate în societatea noastră. Pentru o cauză nobilă, oamenii se unesc, iar scopul operatorului Unite este să unească oamenii între ei”, menționează Irina Vicol, specialist principal PR şi evenimente al companiei Moldtelecom.

Donatorii voluntari au primit drept mulţumire pentru gestul lor, din partea partenerului Unite, câte un tricou cu mesajul „Eu salvez vieţi”, dar şi cireşe pentru recăpătarea forţelor şi energiei.
Majoritatea celor prezenţi susţin că toţi cetăţenii ar trebui să se implice, în general, în procesul de informare şi donare voluntară de sânge, care face bine nu doar celor aflaţi în nevoie, dar şi donatorilor înșiși.

„Trebuie să facem bine, nu doar să cerem”, menționează unul dintre donatori.
„Mă simt bine şi sufletește şi fizic, după fiecare donare de sânge”, spune un alt voluntar.

În pofida numărului mare de eroi anonimi, totuși, cererea spitalelor nu este niciodată acoperită în întregime, spun autoritățile.

 

PC: Moldelecom
PC: Moldelecom
PC: Moldtelecom
PC: Moldtelecom
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Alina Gîrneț
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente