(video) „Moments of Silence” de Ion Donică va fi un lungmetraj despre atmosfera magică a peisajului rural

1
Foto: PC: Facebook/John Donica

Trailerul „Moments of Silence” de la tânărul regizor Ion Donică relevă câteva crâmpeie din primul său film de lung metraj.

Ion Donică a relatat pentru #diez despre ce este filmul „Moments of Silence”: „Simplitatea oamenilor de la țară și atmosfera magică a peisajului rural se contopesc într-o călătorie misterioasă. Oameni în vârstă și copii care trăiesc momente magice ne captivează prin starea lor psihologică. Ne dezvăluie trăiri pe alocuri tragice, pe alocuri fericite. Ne arată cum trăiesc și de ce unii din ei vor, pur și simplu, să moară. Cu momente de tăcere, de fericire, de tristețe, filmul ne face să resimțim anumite stări fără de care omul nu poate trăi”.

 

PC: Facebook/John Donica
PC: Facebook/John Donica

Cele două treilere sunt un preview la filmul ce urmează să apară în curând: „Va fi un film de lungmetraj, în jur de 50 de minute, acesta fiind primul meu film documentar de lung metraj. Lucrez la el deja de doi ani. Îl voi lansa în 2016, la cele mai mari festivaluri de film documentar (sper să aibă succes). În Moldova premiera va fi în 2017. Mari mulțumiri pentru suportul acordat Sudioului OWH și Principatului Liechtenstein”.

Primul Trailer:

Al doilea Trailer (lansat cu o zi în urmă):

 

Pe #diez poți descoperi un articol despre o altă creație a tânărului Ion Donică, cunoscut și ca John Donica, un colaj de imagini și emoții, Cinematography Reel.

 

PC: Facebook/John Donica
PC: Facebook/John Donica

Ion Donică s-a născut la Chișinău. A absolvit Liceul „Ciprian Porumbescu” ca toboșar. Ulterior, și-a început studiile la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice, Specialitatea Regie de Film și Montaj. Masterul și l-a ales în animație. Din 2009 și până acum a luat numeroase premii, iar în 2013 a ocupat locul întâi la Festivalul Internațional de Film Documentar „Cronograf” Moldova, cu filmul „At the edge of the forest”.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente