(video) Un Chișinău haotic, irațional, însă cald și unic în videoclipul formației Cuibul

cuibul
Foto: Secvență din noul videoclip al formației Cuibul

Formația Cuibul lansează primul său videoclip în noua componență. Piesa aleasă de trupă pentru debutul său video este „Orașul”, o piesă dedicată Chișinăului, orașul fiind și protagonistul videoclipului.

Noul material este rezultatul colaborării cu regizorul rus, Pavel Vladimirski, de altfel, autorul unui videoclip mai vechi Cuibul – „Nebo ne Voda”. Filmările au avut loc la Chișinău, în cele mai diverse locuri, iar montajul final a fost realizat la Sankt Petersburg.

„Este o piesă, un videoclip pentru locuitorii acestui oraș. Am prezentat Chișinăul așa cum îl vedem noi și toți cei care s-au născut sau trăiesc aici. Haotic, plin de surprize, pe alocuri cu paradoxuri, irațional, însă foarte aproape, cald și unic în felul său. Așa este și videoclipul, nu are o structură fixă, logică, însă îl percepi atât de bine la nivel emoțional. Privești și înțelegi că da – acesta e orașul meu“, spune Lidia Scarlat, vocalista Cuibul.

În viitorul apropiat, trupa urmează să lanseze încă un videoclip. De această dată, trupa a decis să lucreze cu renumitul regizor moldovean, Igor Cobileanski. De asemenea, formația va lansa și un album cu un material înregistrat totalmente în noua componență, intitulat „Acustic demidulce”.

Amintim că trupa Cuibul a fost fondată în 1991 de către Igor Dînga, care este și producătorul trupei Zdob și Zdub. După 6 albume, o perioadă de pauză şi o revenire în 2009 cu un nou material, în anul 2013, Cuibul se relansează într-o nouă formulă, alături de toboșarul Eugen Berdea (concomitent toboșar și la Alternosfera) și vocalista Lidia Scarlat.

Taguri: #inspirație
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente