Angela Stafii: „Este absolut normal să-ți dorești să fii fericit”

cats1
Foto: Angela Stafii despre cum să te iubești pe tine și să faci ce vrei

Cunoscută pentru trainingurile sale și discursurile la diverse evenimente, prin intermediul cărora persoanele pot să-și depășească fricile, Angela Stafii va organiza, în data de 27 mai 2015, un training despre putere, unde vei avea ocazia să-ți transformi defectele în energia care te va conduce spre o perioadă mai productivă a vieții tale.

Echipa #diez a discutat cu această persoană plină de energie pozitivă, care te îndeamnă să-ți pui întrebări socratice pentru a te cunoaște mai bine. „La ai mei 17 ani am ajuns să studiez la Cluj la Facultatea de Filozofie și, la drept vorbind, nu prea înțelegeam nici contextul, nici de ce mă aflu acolo, dar acest fapt mi-a oferit marea posibilitate să lucrez asupra mea și să depășesc toate provocările care au apărut. Înțelesesem că filozofia nu are doar laturi teoretice – m-am îndrăgostit de Socrate și mi-am dat seama că prin intermediul întrebărilor pe care ți le pui, poți să rezolvi orice problemă pe care o ai sau, mai degrabă, să schimbi atitudinea pe care o ai față de problemă. Apoi, m-am specializat pe ceea ce se numește filozofie psihologică și am început să lucrez în domeniu, organizând tot tipul de întâlniri, cum ar fi «Vinurile filozofice», unde oamenii se întruneau și discutau teme legate de viață, de iubire, de gelozie sau conflicte, adică de tot ce i-ar putea interesa. Astfel, am încercat să aduc filozofia către fiecare, ca lumea să nu o perceapă doar drept un text arid”, povestește Angela.

Ea spune că în viața sa au urmat și alte specializări, cum ar fi programarea neurolingvistică, pentru a-și îmbunătăți abilitățile de lucru cu oamenii. „Am început să fac traininguri despre gândirea critică, rezolvarea de conflicte și am ajuns și la dezvoltarea personală. Când am început să lucrez cu oamenii, am avut ideea foarte clară că în țara noastră e nevoie de schimbări la nivel personal, pentru ca să ne îmbunătățim țara și nu invers”.

 

PC: Arhiva personală
PC: Arhiva personală

La întrebarea de ce a revenit în țară, ea afirmă că nu este sigură dacă a fost o decizie bine-gândită. „Am revenit pentru că mi-e foarte dragă această țară. Poate ar suna patetic, dar într-adevăr țin la Moldova și sunt sigură că avem un potențial extraordinar – capitalul uman. Tinerii noștri sunt excepționali și ei îmi par atât de frumoși. Iată de ce sunt acasă și nu altundeva”.

„Am fost invitată de mai multe ori să particip ca speaker la numeroase evenimente, majoritatea fiind dedicate femeilor. De obicei, eram întrebată de ce bărbații nu prea vin la acest gen de evenimente, iată de ce, de această dată, am decis să fac un eveniment deschis, pentru că atât femeile, cât și bărbații au nevoie de stimă de sine ridicată, au nevoie de iubire de sine pentru ca să poată funcționa în lumea în care noi locuim. Vorbesc și de relații personale, și de construirea unei cariere, și de alegerea uneia, că tot vorbim de tineri. Trebuie să știi cine ești, care-ți sunt abilitățile și ce poți face mai bine și ce-ți place să faci.”

 

PC: Clubul de Dezbateri
PC: Clubul de Dezbateri

La capitolul rolului femeii, Angela spune că rolurile mari ale acesteia sunt soție, mamă, dar și profesionistă. „Consider că femeile noastre știu să combine tot mai bine familia cu cariera și la evenimentele mele vin foarte multe femei, fiindcă-și doresc să se dezvolte, încearcă să-și aducă și bărbații, ca să poată crește împreună și ca noi, în calitate de societate, să evoluăm mai ușor”.

Angela a povestit câte ceva și despre un alt eveniment de-al său, „Vinuri filozofice”. „Acesta a fost rezultatul unei colaborări cu revista «Punkt». Discutam despre teme diverse, spre exemplu – despre gelozie. Eu veneam cu un material teoretic, de circa 15 minute, iar după aceea – începeau întrebările socratice, adică oamenii își puneau întrebări asupra a ceea ce ei consideră adevărat. De multe ori, noi creștem cu ideea că gelozia este dovada iubirii, dar nu este adevărat – gelozia nu este altceva decât demonstrarea posesiei. Astfel, discutam împreună cu participanții, ajungeam la niște concluzii și beneficiam de niște seri foarte bune pentru cei implicați.”

 

PC: Eveniment/ Facebook
PC: Eveniment/Facebook

Trainingul „Cum să te iubești pe tine și să faci ce vrei” va fi organizat într-un mod inedit, spune Angela. „O să lucrez pe așa laturi ca acceptarea propriilor defecte. Astfel, voi face un exercițiu ca fiecare participant să-și cunoască «defectele», induse de ceilalți și să le transforme într-o energie pe care participanții o pot orienta spre realizarea altor scopuri proprii. O să accentuez tematica acceptării de sine. Ideea sau, mai bine spus, valoarea de bază a acestui training este transformarea în bine a propriei vieți – fiecare trebuie să-și adune puterile ca să-și orienteze viața spre bine. Trainingul nu va fi inundat de teorie, ci de multă practică și are intenția de a schimba ceva în viața participanților – acceptarea de sine și planificarea corectă a propriilor puteri în raport cu scopul propus. De cele mai multe ori, noi nu reușim să realizăm ceea ce ne dorim nu pentru că este imposibil, ci pentru că noi nu am crescut și nu ne-am pregătit. Degeaba eu îmi doresc să fiu un om de afaceri foarte prosper, dacă nu am abilitățile necesare. Trainingul se va sfârși cu o activitate gen «călătorie în sine», prin intermediul căreia toți cei 400 de oameni prezenți vor fi mai siguri pe sine, se vor simți frumoși, deștepți și puternici – așa cum sunt ei în realitate.”

La training sunt invitați toți doritorii de la 14 -15 ani în sus, pentru că și adolescenții au ce învăța. „Îmi doresc să vină părinții cu copiii săi adolescenți și să învețe împreună. Spre exemplu, părinții cu fiica sau fiul lor de 17 ani. Relațiile se îmbunătățesc în familie, în cuplu, între mamă și copil în rezultatul acestor traininguri.”

 

Angela Stafii în timpul interviului
Angela Stafii în timpul interviului

„În mare parte lucrez cu tinerii și adulții, dar am făcut și ateliere de filozofie pentru copii. Copiii sunt cei mai deschiși, pentru că ei nu au încă acest «Trebuie!» infiltrat în cap, se exprimă frumos și spun exact ceea ce simt și gândesc. Mi-a plăcut să lucrez cu copiii, dar starea mea și modul meu de percepție este, mai degrabă, orientat spre a oferi suport adulților, dar asta nu ar însemna că, eventual, nu m-aș întoarce să lucrez cu picii.”

„Eu sunt mare propovăduitoare de iubire de sine. Nu în sensul egoismului, ci în sensul de a ști cine ești și de a te accepta așa cum ești, de a încerca să lucrezi asupra ta. Nu promovez perfecționismul, întrucât aceasta este o valoare falsă, prin care lucrurile nu pot fi realizate. Dacă oamenii s-ar iubi pe sine, totul ar avea loc într-o conexiune permanentă și lumii nu i-ar păsa de părerea celor din jur – o problemă serioasă a societății noastre – și atunci fiecare ar putea să se manifeste în modul său, demonstrând frumusețea sa și, eventual, fiind acceptați. Spre exemplu, dacă adolescenții ar fi ajutați în cultivarea valorilor proprii și iubirii de sine, ei ar fi acceptați de toți în jurul său”, consideră Angela.

 

PC: Arhiva personală
PC: Arhiva personală

„Le doresc cititorilor #diez să fie foarte atenți la propriile dorințe, să le analizeze, să nu se trezească la un moment dat că nu este exact ceea ce ei și-au dorit. De multe ori, când îți dorești ceva, faci lucrul și înțelegi că nu mai ai nevoie de el. Să fie atenți la propriile emoții și să înțeleagă că fiecare emoție, oricare ar fi ea, merită să fie trăită pentru a putea construi un mediu armonios în jur. Nu este vorba despre faptul că trebuie să fii foarte religios sau să urmezi anumite dogme – faptul e că tu vrei să devii fericit și această dorință este absolut normală”, punctează Stafii.

Dacă dorești să fii unul din oaspeții evenimentului, găsește aici detalii despre procurarea unui bilet, însă Angela Stafii oferă șansa la trei persoane să câștige câte un bilet la trainingul „Cum să te iubești pe tine și să faci ce vrei”. Mai multe detalii găsești aici.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente