(doc) Finanțări de sute mii de lei pentru tinerii antreprenori din agricultură

tractor-on-a-farm
Foto: PC: images.wisegeek.com

Tinerii antreprenori din mediul rural, care deţin sau vor să pornească o afacere în agricultură, pot obţine finanţări de până la 520 de mii de lei, în cadrul Programului Rural de Rezilienţă Economico-climatică Incluzivă VI (IFAD VI), lansat joi, 14 mai, transmite IPN.

Ministrul agriculturii şi industriei alimentare, Ion Sula, a declarat la o conferinţă de presă că valoarea totală a programului este 12,1 milioane de dolari. În program se pot înscrie tinerii cu vârsta de până la 35 de ani inclusiv, care provin şi îşi dezvoltă afacerea în mediul rural. Din suma de până la 520 de mii de lei pe care o pot obţine, 120 de mii constituie partea de grant, iar restul este credit care este acordat în întregime la o dobândă de 8,5%. Banii sunt oferiţi pentru 5 ani, cu o perioadă de graţie de 2 ani. Dacă valoarea finanţării este mai mică de 300 de mii de lei, grantul constituie 40% din sumă.

Victor Roşca, directorul unităţii de implementare a proiectului IFAD, a declarat că ceea ce trebuie să facă tinerii e să se adreseze la una dintre cele 6 bănci comerciale implicate în program şi să depună un set de acte şi o cerere de finanţare, iar timp de câteva zile, urmează să obţină un răspuns. Băncile participante la program sunt: Moldova-Agroindbank, Moldindconbank, ProCredit Bank, FinComBank, Mobiasbanca-Groupe Societe Generale şi Comerţbank. Banii pot fi utilizaţi pentru orice tip de afacere din domeniul agriculturii – producere primară, procesare, păstrare etc. De asemenea, vor fi susţinute afacerile din domeniile conexe agriculturii, de exemplu deschiderea unui atelier pentru reparaţia tehnicii agricole.

Potrivit directorului, programul integral este destinat afacerilor din mediu rural şi încurajarea tinerilor din mediul rural. Pe parcursul creditării, tinerii sunt asistaţi de către specialiştii programului, care acordă susţinere în planificarea afacerii, dar şi la modul practic în cadrul vizitelor de studiu. În cadrul programului precedent, care s-a desfăşurat pe parcursul anilor 2011 – 2014, au obţinut credite peste 400 de tineri din toate raioanele republicii.

Programul reprezintă o componentă a unui acord semnat în februarie 2014 de către Guvernul Republicii Moldova cu Fondul Internaţional pentru Dezvoltare Agricolă (IFAD), care are drept scop sporirea veniturilor populaţiei din Moldova şi consolidarea rezistenţei la schimbările climaterice. Programul este implementat de către Unitatea Consolidată pentru Implementarea Programelor IFAD (UCIP-IFAD), începând cu luna septembrie 2014, având o durată de implementare de 6 ani.

Mai multe detalii despre program puteți citi în documentul de mai jos:

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente