(video) Pe 26 aprilie se împlinesc 29 de ani de la accidentul nuclear de la Cernobîl

cernobil-1_a9befe6aad
Foto: PC: libertatea.ro

Astăzi, 26 aprilie 2015, se împlinesc 29 de ani de la accidentul nuclear de la Cernobîl, care a provocat numeroase victime și contaminarea zonei respective și până în prezent.

La data de 26 aprilie 1986, cel de-al patrulea reactor al Centralei Atomoelectrice din Cernobîl a explodat la 01:23 noaptea. Toți locuitori permanenți ai orașului și împrejurimilor acestuia au fost evacuați, pentru că nivelul de radiație în aria respectivă devenise periculos, informează Wikipedia.

Un nor de precipitații radioactive s-a îndreptat spre părțile vestice ale Uniunii Sovietice, Europei și părțile estice ale Americii de Nord. Suprafețe mari din Ucraina, Belarus și Rusia au fost puternic contaminate, fiind evacuate aproximativ 336.000 de persoane.

Accidentul de la Cernobîl a degajat între cinci și zece ori mai mult material radioactiv decât cel de la Fukushima (Japonia), de mai multe ori cantitatea de radiații emise de bombele de la Hiroșima și Nagasaki, dar mai puțin de 1% decât au aruncat în atmosferă testele nucleare de suprafață ale armelor nucleare, până la interzicerea efectuării acestora în atmosferă.

Anul trecut, atmosfera din acea regiune și starea în care se află ruinele din orașul ucrainean Pripeat a fost filmată de către britanicul Dany Cook, cu intenția de a realiza un documentar de 60 de minute pentru CBS News. „Timpul stă în loc aici și peste tot este amintirea a ceea ce a fost”, a spus Dany.

 

Oficiali, veterani, rude ai celor care au avut de suferit de pe urma lichidării consecinţelor vor depune flori la monumentul lui Ştefan cel Mare şi la Memorialul Cernobîlului de pe strada Trandafirilor, unde se va desfăşura un miting. Participanţii la lichidarea consecinţelor catastrofei de la Cernobîl şi familiile celor decedaţi vor primi ajutor material în valoare de o mie de lei, informează TRM.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente