Cutremur în Nepal: Ministerul nepalez de interne confirmă decesul a cel puțin 114 persoane

nepal1
Foto: Facbeook/ Nepal

Mai multe clădiri istorice din capitala Kathmandu s-au prăbușit în urma puternicului cutremur de pământ întregistrat sâmbătă. Printre acestea se numără și un turn istoric de nouă etaje din secolul XIX, în urma prăbușirii căruia s-au înregistrat victime.

Turnul Dharara, construit în 1832, care a fost deschis vizitatorilor în ultimii zece ani, s-a prăbușit și peste 50 de oameni sunt prinși între dărâmăturile de piatră și lemn, potrivit media din Nepal, citată de Reuters și AFP, informează agerpres.

Orașul are numeroase clădiri istorice și turnuri reprezentative pentru religia hindusă, care sunt construite din lemn și au fost serios afectate.

 

Facebook/ Nepal
Facebook/ Nepal

„La Kathmandu, până în prezent a fost confirmat decesul a 71 de persoane”, a transmis, pentru AFP, Laxmi Prasad Dhakal, purtător de cuvânt al Ministerului nepalez de interne, adăugând că alte 43 de decese au fost înregistrate în localitatea vecină Bhaktapur.

Premierul pakistanez Nawaz Sharif a transmis sâmbătă condoleanțele executivului și poporului pakistanez pentru rudele celor decedați, se arată într-un comunicat al Ministerului pakistanez de externe, citat de Xinhua.

Potrivit aceluiași comunicat, Autoritatea pentru gestionarea dezastrelor la nivel național din Pakistan este pregătită să ofere asistență umanitară guvernului nepalez.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente