Oportunități de mobilitate academică – discutate la o conferință internațională la Praga

romania
Foto: PC: studentie.md

Viceministrul Educației, Igor Grosu, participă la cea de-a 19-a Adunare Generală a Comitetului Mixt al miniștrilor statelor participante la Programul CEEPUS (The Central European Exchange Program for University Studies). Evenimentul are loc astăzi, 9 aprilie, la Praga, Republica Cehă.

CEEPUS este un program regional de mobilitate academică, care se desfășoară în Europa Centrală şi de Est din anul 1993. Ţările membre ale Programului sunt: Republica Austria, Republica Bulgaria, Republica Croaţia, Republica Cehă, Republica Ungară, Republica Polonă, România, Republica Slovacă, Republica Slovenia, Republica Moldova.

Potrivit viceministrului Educației, Igor Grosu, CEEPUS se înscrie în prioritățile Ministerului Educației privind susținerea și promovarea mobilității academice internaționale. „Republica Moldova și-a asumat angajamentul să asigure mobilitatea cadrelor didactice și a studenților atât prin aderarea la Procesul de la Bologna, cât și prin Acordul de Asociere la Uniunea Europeană. Eforturile Ministerului Educației vor fi orientate în continuare spre consolidarea oportunităților de mobilitate academică”, a menționat viceministrul.

Adunarea Generală a Comitetului Mixt al miniștrilor statelor participante la Programul CEEPUS este un eveniment anual în cadrul căruia sunt puse în discuție principalele aspecte privind implementarea programului în țările participante.

În cadrul Programului CEEPUS, în ultimii 4 ani, circa 150 de cadre didactice și studenți din Republica Moldova au beneficiat de programe de mobilitate de scurtă durată în centre universitare din Europa Centrală și de Est. Printre partenerii Republicii Moldova în program se regăsesc instituții de învățământ din România, Bulgaria, Cehia, Ungaria, Slovacia, Muntenegru.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente