Bărbaţii care mănâncă picant sunt mai virili? Descoperirea cercetătorilor francezi

man
Foto: Bărbaţii care mănâncă picant sunt mai virili? Descoperirea cercetătorilor francezi PC: descopera.ro

Care este legătura dintre mâncarea picantă şi libidoul bărbaţilor? Răspunsul a fost dat de oamenii de ştiinţă francezi.

Rezultatele unui nou studiu realizat de cercetătorii francezi de la Universitatea din Grenoble a scos la iveală faptul că există o legătură între preferinţa bărbaţilor pentru mâncarea condimentată şi nivelul lor de testosteron din organism. Testosteronul este un hormon corelat cu trăsături precum libidoul crescut, agresivitatea şi capacitatea de a-ţi asuma riscuri, scrie spicy.diply.com, citat de descopera.ro.

La această cercetare au participat 114 bărbaţi cu vârste cuprinse între 18 şi 44 de ani. Oamenii de ştiinţă le-au oferit un castron cu piure de cartofi şi i-au invitat să îl așezoneze cu cât de mult sos picant şi sare doresc pentru a fi pe placul lor.

Cercetătorii au măsurat cât de picantă şi de sărată era mâncarea participanţilor la studiu şi au luat mostre de salivă de la aceştia.

 

PC: spicy.diply.com/
PC: spicy.diply.com/

Oamenii de ştiinţă francezi au descoperit, ulterior, că bărbaţii care au folosit mai mult sos picant în piure aveau şi nivele mai ridicate de testosteron în organism decât cei care au preferat o mâncare mai puţin picantă. Pe de altă parte, între cantitatea de sare folosită în piure şi nivelul de testosteron nu a fost găsită nicio legătură.

Este posibil ca un consum frecvent de mâncăruri picante să crească nivelul de testosteron din organismul bărbaţilor, dar această teorie nu a fost demonstrată încă decât pe rozătoare, explică cercetătorii.

Există, totodată, posibilitatea să nu existe nicio legătură concretă între cele două elemente, ci totul să fie corelat cu felul în care cei din jur îi văd pe bărbaţii care consumă mâncăruri picante. În mod normal, aceştia sunt văzuţi ca fiind mai masculini, mai virili. Bărbaţii care au un nivel mai ridicat de testosteron în corp sunt şi mai competitivi, deci ar putea să reziste mai bine în faţa mâncărurilor foarte picante pentru a se lăuda cu această calitate în faţa celorlalţi.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente