BRD a dat startul aplicărilor la tabăra de vară DOR

124
Foto: Deschiderea plicărilor pentru tabăra DOR

Biroul pentru Relații cu Diaspora (BRD) a lansat ieri, pentru al treilea an consecutiv, programul DOR – „Diaspora * Origini * Reveniri”, destinat copiilor și adolescenților din diaspora moldovenească.

În perioada 20 – 27 august 2015, 120 de tineri ai diasporei, din diferite țări și din Republica Moldova vor participa la tabăra de vară DOR. În agendă sunt planificate activități creative, sportive, artistice, lingvistice, de cunoaștere a istoriei și culturii, vizite culturale și întâlniri oficiale. Toate activitățile vor fi desfășurate într-un stil interactiv, pentru a stimula creativitatea participanților.

Copiii și tinerii vor avea ocazia să vorbească în limba română, să cunoască tradițiile neamului din care provin, să descopere elemente de istorie și tradiții, prin practicarea meșteșugurilor naționale, gătirea bucatelor, dansului popular, dar și vizitarea locurilor din patrimoniul național.

Selectarea viitorilor participanți la program va avea loc conform ordinii dosarelor complete depuse. Aceștia trebuie să corespundă următoarelor criterii: vârsta cuprinsă între 12 și 17 ani; să înțeleagă și să poată comunica la nivel de bază în limba română; să informeze cel puțin 3 copii de peste hotare despre tabăra DOR 2015; să achite taxa de participare (de 100 EUR) și să procure biletul tur-retur.

În cadrul programului va fi oferit un număr limitat de burse, care vor acoperi cheltuielile de transport și taxa de participare. Bursele vor fi acordate tinerilor care provin din familii vulnerabile atât din țară, cât și de peste hotare. Participanții care solicită burse vor trebui să prezinte dovezi privind situația lor vulnerabilă, iar aceasta va fi examinată de comisia de evaluare.

Dosarele vor fi colectate până la completarea celor 120 de locuri.

Mai multe informații despre program și modalitatea de participare sunt descrise pe pagina DOR.

Programul DOR este organizat de Guvernul Republicii Moldova prin intermediul Biroului pentru relații cu diaspora și a fost implementat pentru prima dată în 2013. La programul-pilot din anul 2013 au participat 25 de tineri moldoveni din Estonia, Grecia, Irlanda, Italia, Portugalia, inclusiv din Republica Moldova. Programul DOR-2014 a fost îmbunătățit în conformitate cu rezultatele evaluărilor părinților, participanților, a trainerului, dar și a echipei proiectului. Ediția a doua a programului din 2014 a găzduit 101 copii și tineri din Italia, Portugalia, Grecia, Canada, Kazahstan, Ucraina, Franța, Marea Britanie, Spania și din Republica Moldova. Printre participanții din Republica Moldova au fost și tineri din familiile migranților reîntorși acasă.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente