Alege o „carte vie” și scapă de prejudecăți la un eveniment multietnic

rusa
Foto: Biblioteca vie pentru prejudecăți

„Biblioteca vie” este un spaţiu unde puteți accesa culturi noi, puteți face cunoștință cu persoane neordinare şi aveți ocazia de a vă inspira cu idei inedite. Procedura decurge astfel: veniți la bibliotecă, alegeți „o carte vie” și comunicați cu ea. „Cartea vie” este o persoană ca şi voi, cu excepţia faptului că ea poate fi de o altă cultură, etnie, orientare sexuală sau cu alte convingeri de viață.

Organizaţia de tineret a Adunării Cetățenești Helsinki din Moldova vă invită să luaţi parte la proiectul internaţional „Biblioteca Vie”, care va avea loc la data de 15 martie, ora 13:00 pe Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt nr. 148 (Biblioteca Centrală „Haşdeu”).

„Biblioteca vie” oferă o posibilitate unică pentru orice persoană: cea de a conștientiza, pe viu, prejudecăţile sale întru încercarea de a comunica cu ele, pentru că prejudecăţiile sunt ca și o copertă, iar esența se află in conţinutul „cărţii”. Noi toți suntem egali şi coperta noastră poate să fie de diferite culori, dar profunzimea „cărţii” este comună ca şi sufletele noastre.

„Cărţile vii” întruchipează oamenii care sunt gata să se împartă cu propriile experienţe de viaţă, care la rândul lor ne vor provoca să ne schimbăm părerile, poziţiile, comportamentele față de alte culturi. Această întrunire permite crearea unei comunități în care vor conviețui în pace diferite etnii, minorităţi, culturi.

 

Biblioteca vie PC: facebook.com/photo.php?fbid=10206254257423636&set=gm.410192465808178&type=1&theater
Biblioteca vie PC: facebook.com/photo.php?fbid=10206254257423636&set=gm.410192465808178&type=1&theater

Toate discuţiile se vor petrece într-o atmosferă amicală. Intrarea este liberă. Pentru detalii în limba rusă și engleză, accesați pagina de Facebook a evenimentului.

Această metodă de interacționare a fost creată în anul 2000 în Danemarca și e recomandată de Consiliul Europei pentru activiștii tineri din domeniul nediscriminării. Despre acest proiect de talie internațională aflați pe site-ul „Human Libraby”.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente