Începând de astăzi, guvernul croat anulează datoriile locuitorilor care întâmpină cele mai grave probleme financiare: circa 60.000 de croați vor beneficia de această decizie menită să-i ajute pe cei care au conturile bancare blocate din cauza datoriilor.
„Astfel, cetățenii săraci cu datorii vor primi o șansă pentru un nou început, fără povara datoriilor”, arată vicepremierul Milanka Opacik, scrie TOTB.
Din cei 4,4 milioane de locuitori ai Croaţiei, 317.000 au conturile blocate ca urmare a datoriilor acumulate, procent care a ajuns o problemă economică semnificativă pentru această ţară, după şase ani de recesiune. Pentru a fi eligibili, croaţii trebuie să aibă datorii mai mici de 35.000 de kuna (circa 5.100 de dolari) şi un venit lunar care să nu depăşească 1.250 kuna (circa 138 de dolari), dar nu trebuie să deţină proprietăţi şi să aibă economii.
Noua măsură adoptată de Croaţia este considerată de mulţi economişti ca excepţională şi fără precedent. Costul acesteia variază major, între 210 milioane şi 2,1 miliarde de kuna, în funcţie de relatările venite din partea a două mari agenţii de presă, APA şi Reuters. Cu toate acestea, guvernul Croaţiei consideră că, pe termen lung, această decizie va aduce beneficii. Premierul Zoran Milanovic a convins deja mai multe administraţii locale, companii publice şi private, nouă bănci, precum şi principalele companii de telecomunicaţii din ţară, să şteargă datoriile acestor locuitori săraci, fără să primească rambursări din partea guvernului.
Totalul datoriilor însumate de cetăţenii croaţi echivalează cu 4,11 miliarde de dolari, însă prin această nouă măsură vor fi şterse între 1 şi 7%.