(foto) Formația The Blast va aduce o explozie de rock alternativ la semifinala POT Music

10891423_1612556715633198_1336197116574311619_n
Foto: Formația The Blast va participa la cea de-a doua semifinală POT Music. PC: Facebook/The Blast

The Blast este o formație ce va evolua la cea de-a doua semifinală POT Music în această sâmbătă. Tinerii vin cu un stil de muzică inovativ, ce combină, într-un tot întreg, personalitățile și individualitatea fiecărui membru.

Muzica lor îmbină elemente din rock, jazz, predominând un alternative și punk-rock. #diez a făcut cunoștință cu membrii trupei The Blast. Melodiile brutale sunt acompaniate de tânăra vocalistă Otilia Petrușca. Alex Gropa este la tobe, Cristi Damian – la chitara electrică, Dumitru Garaz – solo și Serghei Mihailov – la bass chitară.

 

Formația The Blast va participa la cea de-a doua semifinală POT Music
Formația The Blast va participa la cea de-a doua semifinală POT Music

Despre cum s-a înființat această trupă ne-a vorbit Cristi: „The Blast s-a născut în luna noiembrie 2013. Pe atunci, ne-am dorit să formăm o trupă a colegiului în care studiem – Colegiul Financiar Bancar.” Astfel, tinerii, schimbându-și de nenumărate ori componența, au ales denumirea The Blast, care, după spusele Otiliei, înseamnă „Explozie”. Dumitru ne-a spus că: „A fost inițiativa mea să alegem această denumire, deoarece eu văd rock-ul ca o explozie de sunete corect aranjate.”

Cristi: „Atât denumirea, cât și cântecele noastre sunt în limba engleză. Pe viitor, dorim să mergem pe aceeași cale, pentru a ne promova la nivel internațional, însă este probabil să compunem și o piesă în limba română.”

Dumitru a relatat că trupa are în repertoriul său 5 piese șlefuite de la început și până la sfârșit, acestea fiind melodiile care vor încânta publicul în această sâmbătă, la semifinala POT. „Avem și multe alte începuturi care trebuie finalizate”, a adăugat acesta.

 

Formația The Blast va participa la cea de-a doua semifinală POT Music
Formația The Blast va participa la cea de-a doua semifinală POT Music

Anterior, tinerii au avut prilejul să acumuleze experiență evoluând pe scenă, având concerte la colegiul în care studiază, unul în Strășeni, la un restaurant și un recital la Tucano Coffee. Le-a reușit să atragă publicul, majoritatea fanilor lor fiind la început de carieră muzicală, persoane apropiate, prietenii și familia. Totuși, sunt primiți de fiecare dată cu multă căldură și admirație, fapt ce oferă senzații de neuitat. „Atunci, când sunt pe scenă și publicul, aplaudând, dă dovadă că le place, vreau să ofer înapoi cât de mult pot”, a afirmat Otilia.

„Fiind pe scenă, comunic cu publicul, ceea ce îmi reușește mai bine prin muzică, decât verbal”, a spus Dumitru, iar Cristi a adăugat: „Prin intermediul muzicii, îmi deschid sufletul oamenilor.”

Muzica este calea prin care tinerii muzicieni creează o punte între percepția lor și cea a ascultătorilor, transmițând, după spusele lui Dumitru „emoțiile și lumea noastră interioară, cu sunet bun și calitativ.”

Otilia: „Versurile noastre abordează diverse subiecte. Spre exemplu, una dintre piese, care este încă în proces de lucru, e despre o persoană care își dorește mult să se schimbe dinspre rău spre bine.” Melodiile, dar și versurile, tinerii le compun de sine stătător, Otilia fiind și o prozatoare în formare. „E un început de roman, sunt deja 2 capitole, însă mai e mult de lucrat. Este o istorie imaginară și sentimentală despre viața a două persoane.”

 

Formația The Blast va participa la cea de-a doua semifinală POT Music
Formația The Blast va participa la cea de-a doua semifinală POT Music

Membrii formației The Blast ne demonstrează că un om al artei este multilateral dezvoltat, Dumitru fiind un exemplu, care ne-a relatat că începuturile sale creative provin din fragedă copilărie, pe când meșterea, desena și încerca să inventeze lucruri noi. „Am activat anterior într-o altă formație. Muzica a intrat în viața mea de la 7 ani și am vreo 5 ani de când am început să cânt în trupe muzicale. Ea este cea care mă apropie de ideal.”

Pentru Cristi: „Muzica este un mod de a comunica și ceea ce îmi place.” Muzica, pentru Otilia, este un refugiu: „Mă degajez totalmente și mă descopăr din alte puncte de vedere. Ceea ce scriu poate fi privit drept niște confesiuni, dar cu anumite adaosuri de creativitate.

Însă, nu pot lipsi și micile probe la care tinerii sunt, deseori, supuși. Despre improvizație ne-a vorbit Otilia: „Am avut cazuri în care am uitat versurile, însă, aveam o adrenalină deosebită și publicul era, de asemenea, pe val, astfel încât, nici nu s-a observat când am început să improvizez. De fapt, improvizăm foarte des, și la repetiții, și pe scenă.

 

Formația The Blast va participa la cea de-a doua semifinală POT Music
Formația The Blast va participa la cea de-a doua semifinală POT Music

Despre impactul POT Music asupra tinerilor, Cristi a mărturisit: „POT ne-a motivat să lucrăm, să ne dezvoltăm și ne-a unit ca echipă.” De asemenea, a declarat că speră ca „lumea să vină, să ne cunoască și să le placă ceea ce facem”, fiind susținut în idee de Dumitru, care a zis: „Ne-am dori să trecem în finală, însă ceea ce este important, e că vom cânta pe scenă, în fața unui public mare, simțind acel drive.”

Otilia: „POT este ceva nou și inedit pentru Republica Moldova. Este un prilej pentru trupele ce nu sunt cunoscute de a se afirma. Chiar și workshop-urile organizate au fost foarte utile pentru noi.”

Cristi: „Dacă ar fi să ne referim la concursurile mai mari, precum Moldova Are Talent sau Românii au Talent, aș zice nu este formatul nostru și nu am merge să participăm la ele. E un alt public. Aici avem o șansă reală să demonstrăm ceea ce putem și nu ne rușinăm să ieșim pe scenă.”

Despre viitorul formației care le surâde cu noi posibilități, Cristi a spus: „Sperăm că POT ne va motiva enorm să lucrăm tot mai mult. Ne dorim să facem concerte și la Albion, Bunker, Tipografia 5. De asemenea, să mergem la festivaluri internaționale precum Rock on Ring, Sonisphere și Woodstock.”

La cea de-a doua semifinală, precum a subliniat și Otilia, ei sunt „unica trupă, în care este o fată.” Acest lucru însă nu reprezintă o barieră, ba din contra, dânsa a menționat: „Mă simt foarte bine în colectiv de băieți, eu fiind cea care găsesc mereu limbă comună cu ei.

Dumitru: „Noi nu suntem cei mai buni, însă tindem spre aceasta. Noi suntem deosebiți. Avem un stil muzical combinat.”

Îndemn cititorii să vină și să ne asculte”, a conchis Cristi.

Reamintim că biletele de vot se repartizează doar între ora 17:00 și 18:00.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente