Un tânăr a fost reținut, fiind suspectat de jaful unei gherete din Capitală

jaf
Foto: A fost reținut un tânăr suspectat în săvârșirea unui jaf, PC: wisegeek.com

Poliția a reținut un suspect care anterior ar fi jefuit o gheretă, specializată în comercializarea produselor de tutungerie.

Este vorba despre un locuitor al capitalei, în vârstă de 20 de ani, care la data de 16 ianuarie, curent, ar fi săvârșit un jaf al unei gherete. Infracțiunea a fost săvârșită pe strada Pârcălab, din sectorul centru al capitalei, informează Inspectoratul General al Poliției.

Ulterior, forțele de ordine au anunțat infractorul în orientare, iar la 22 ianuarie curent, persoana a fost observată de către o echipă de patrulare a INP. Tânărul se deplasa pe strada Ismail, din centrul capitalei și era îmbrăcat la fel ca suspectul care a săvârșit jaful de pe strada Pârcălab. Acesta purta straie militare de culoare verde cu o vestă neagră peste ea.

În aceste condiții, inspectorii de patrulare s-au apropiat de tânăr, cerându-i să se prezinte. Acesta a refuzat să se conformeze cerințelor polițiștilor, astfel, a fost reținut și condus în incinta IP Râșcani pentru identificare și explicații.

Cazul este cercetat de către poliție. Potrivit legislației, persoana culpabilă de comiterea „Jafului” riscă de la 5 la 7 ani de privațiune de libertate.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente