Peste 400 de instituţii publice au fost conectate la serviciul electronic e-Factura

e factura
Foto: e-Facturile emise în lunile august-octombrie. PC: Dumitru Alaiba

Peste 400 de instituții publice, printre care 13 ministere, au fost conectate la serviciul electronic e-Factura.

Serviciul dat înlocuiește mecanismul de eliberare și evidență a facturilor fiscale pe suport de hârtie. Utilizarea sistemului „e-Factura” în cadrul instituțiilor publice determină utilizarea ulterioară a acestuia și de către companiile private cu care acestea au sau ar putea avea relații de afaceri.

Sistemul e-Factura contribuie la reducerea costurilor și timpului necesar pentru completarea și evidența facturilor, oferă flexibilitatea verificării conturilor online. Astfel, nu vei fi nevoit să te deplasezi la oficiile inspectoratelor fiscale, precum și asigură prestarea serviciilor calitative, transparente și eficiente pentru comoditatea interacțiunii dintre organul fiscal și contribuabili. Va scădea probabilitatea coruperii în procesul de achiziții publice, va crește transparența în cadrul instituțiilor publice și se vor diminua costurile administrative ale acestora.

Inițiativa vine în urma activităților comune ale Consiliului Economic al Prim-ministrului cu Centrul de Guvernare Electronică, care au întreprins măsuri pentru îmbunătățirea mediului antreprenorial și, în special, pentru crearea serviciilor electronice în domeniul fiscal, precum și au monitorizat conectarea instituțiilor publice la sistemul automatizat „e-Factura” de către ÎS „Fiscservinform” pe parcursul lunilor iulie – octombrie. Astfel, numărul facturilor emise lunar în format electronic a crescut în perioada august – octombrie 2014 de la 8.500 până la 113.000 de facturi electronice.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente