Dorin Chirtoacă s-a întâlnit la București cu Klaus Iohannis

10387347_858774424156368_8773768014651927275_n
Foto: Întrevederea primarului general Dorin Chirtoacă cu preşedintele ales al României, Klaus Iohannis PC: Dorin Chirtoacă/Facebook

Astăzi, 26 noiembrie 2014, la Bucureşti, primarul general al municipiului Chişinău, prim-vicepreşedinte al Partidului Liberal, Dorin Chirtoacă, s-a întâlnit cu Klaus Iohannis, Preşedintele ales al României.

În cadrul întrevederii, au fost abordate mai multe subiecte referitoare la situaţia din Republica Moldova din ultimii cinci ani de guvernare pro-europeană, relaţia dintre Republica Moldova şi România şi perspectivele acesteia în anii următori, alegerile parlamentare din 30 noiembrie, precum şi vizita pe care urmează să o întreprindă la Chişinău Klaus Iohannis.

Dorin Chirtoacă l-a felicitat pe Klaus Iohannis pentru victoria în alegeri: „Domnule Preşedinte, vă felicit pentru victoria obţinută în cadrul alegerilor prezidenţiale, vă doresc să reuşiţi să construiţi România lucrului bine făcut, vă doresc să meargă lucrurile ceas şi la Cotroceni, aşa cum au mers şi merg la Sibiu. De asemenea, îmi doresc sincer ca lucrul bine făcut să treacă Prutul, să ajungă şi în Republica Moldova, ca lucrurile să meargă ceas şi la Chişinău!”

„Consider că odată cu aceste alegeri, România a arătat că poate fi mai raţională, că poate alege cu mintea şi cu sufletul împreună, respectiv că mai puţin poate fi indusă în eroare. Este vorba despre o schimbare de mentalitate, un vot de protest împotriva clasei politice corupte, dar şi o răspundere majoră în ceea ce priveşte consolidarea statului de drept, asigurarea independenţei justiţiei, a unei economii libere, reaşezarea şi modernizarea României în devenirea sa europeană. Va urez succes în toate acestea. Putem spune că în Republica Moldova avem aceeaşi situaţie şi aceleaşi aşteptări, evident cu întârzierea de rigoare”, a subliniat Dorin Chirtoacă.

La rândul său, Klaus Iohannis a mulţumit pentru felicitare şi a subliniat că relaţia dintre România şi Republica Moldova este o relaţie specială, unică în Europa, care, cu siguranţă, este şi va fi prioritară pentru România. „Avem de construit această relaţie bine, în mod temeinic, pe termen lung şi, cu siguranţă, vom reuşi. România este şi va fi alături de Republica Moldova în parcursul său european. România îşi doreşte ca cetăţenii Republicii Molodova să poată deosebi mai bine diferenţele dintre Uniunea Europeană şi cea vamală şi să se poată bucura cât mai curând de benefiiciile pe care le aduce Europa pentru omul de rând, pentru omul simplu”, a menţinat preşedintele ales al României.

În altă ordine de idei, Dorin Chirtoacă a mulţumit pentru sprijinul constant al României acordat Republicii Moldova şi a reiterat angajamentul Partidului Liberal şi a Primăriei municipiului Chişinău de a duce până la capăt obiectivul de integrare în Uniunea Europeană şi aderare la NATO a Republicii Moldova.

La final, Dorin Chirtoacă a menţionat încă o dată faptul că Preşedintele ales, Klaus Iohannis, este aşteptat vineri, 28 noiembrie, la Chişinău, nu numai de politicieni, dar şi de oamenii simpli, pentru ca şi Republica Moldova să câştige în anul 2014, aşa cum a caştigat Ucraina în cadrul alegerilor parlamentare din 26 octombrie şi aşa cum a câştigat România în cadrul alegerilor prezidenţiale din 16 noiembrie curent.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente