1.500 de tineri din 16 licee din țară au participat în cadrul sesiunilor de informare „Alege o Carieră în IT”

emutruc2
Foto: Peste 1500 de tineri din 16 licee din Moldova au participat în cadrul sesiunilor de informare ”Alege o Carieră în IT PC: cariera.ict.md

În perioada 7 – 31 octombrie 2014 peste 1500 de tineri din 16 licee din Moldova au participat în cadrul sesiunilor de informare „Alege o Carieră în IT”.

Tinerii au avut posibilitatea să afle mai multă informație privind oportunitățile şi perspectivele de carieră în domeniul IT, specificul și atuurile activității într-o industrie dinamică şi avansată, direcțiile de carieră pe care le pot urma, instituțiile la care pot merge să studieze, sfaturi şi recomandări privind creșterea în domeniu.

Unul dintre susținătorii activi ai Campaniei a fost compania Pentalog. Reprezentanţii Pentalog  au participat activ în cadrul dialogului cu tinerii şi i-au ajutat să înţeleagă ce înseamnă o carieră în sectorul IT, care sunt posibilităţile de dezvoltare şi creştere, care este formula succesului din perspective propriei experienţe şi ce paşi trebuie să întreprindă tinerii pentru a se afirma în acest domeniu.

Elena Mutruc, Project Manager în cadrul companiei Pentalog, s-a implicat cu multă dedicare şi entuziasm în desfășurarea sesiunilor de orientare în carieră şi ne-a împărtăşit impresiile după participarea în cadrul inițiativei:

„Am venit în domeniul IT din întâmplare. La școală eram pasionată de biologie si chimie. Urmînd orele Şcolii Duminicale ale Facultăţii de Chimie de la USM, devin studentă la Facultatea de Chimie deja din luna mai. În momentul depunerii actelor la facultate, realizez că nu-mi văd viitorul în domeniul ales. Aşa ajung să aleg un alt domeniu, domeniul IT.

Nu am ştiut din start care sunt posibilităţile acestui domeniu, a fost un fel de discovering by doing. 

Sunt de 8 ani în domeniu, toți acești ani făcând parte din echipa Pentalog, o companie internațională care oferă diverse oportunităţi orientate către creșterea profesională a fiecărui angajat şi care se implică în tot ce înseamnă instruirea tinerilor doritori de a alege o carieră în domeniul IT. Sunt fericită de ceea ce fac şi mândră de rezultatele obținute în colaborare cu echipa mea. Cândva deci, am făcut o alegere corectă.

Foarte curând fiecare din tinerii claselor absolvente va trebui să decidă în privința domeniului pe care să-l urmeze în continuare. Un domeniu care să le aducă satisfacție prin ceea ce vor face şi care sa le ofere şi siguranță financiară.


Participarea mea la campania „Alege o cariera IT”, desfășurată în cadrul liceelor din Moldova, nu a fost una întâmplătoare. Am dorit mult să contribui la informarea tinerilor, pentru ca decizia lor să fie una conștientă.

Am mers la 2 licee. Am întâlnit tineri frumoși, deștepți, interesați de oportunitățile de viitor.

De fiecare dată au ascultat cu interes despre ce înseamnă să faci parte din domeniul IT:

# un domeniu interesant, dinamic, care te familiarizează cu multe alte domenii, în funcție de proiect, cu scopul îmbunatățirii uneltelor IT în serviciul societății;
# lucru în echipă, cu colegi inteligenți, fiecare partajând experiența şi contribuind la creșterea profesională a colegilor;
# posibilitate de a călători în alte ţări si pe alte continente, de a descoperi personalități şi tradiții;
# beneficii acordate de către companie, ca de exemplu: tichete de prânz, finanțare teambuilding, finanțare activități sportive, ziua fructelor, sala de sport, sală de relaxare;
# unul dintre cele mai bine plătite job-uri din RM, care beneficiază de facilități fiscale din partea Statului;
# un domeniu care ne permite sa rămânem şi sa ne trăim viața la noi acasă.

Am întâlnit şi tineri mai puțin interesați, nu de domeniu, ci de tot ce se întâmplă în jurul lor. Am întâlnit şi manageri/profesori pentru care viața tinerilor de după BAC este mai putin interesantă.

Sunt totuși ferm convinsă că inițiativa „Alege o carieră IT” şi-a atins obiectivul şi că fiecare din participanți a beneficiat de cantitatea necesară de informație pentru a lua o decizie matură în privința viitoarei cariere.

Campania „Alege o carieră IT” este un bun exemplu de urmat pentru orice domeniu, este un îndemn pentru fiecare persoană să investească în generația de azi, drept omagiu celor care au investit eforturi de-a lungul creșterii lor profesionale.”

De la lansarea Campaniei în 2012 şi până în prezent, peste 5.700 de tineri din 70 de licee din toată ţara au participat în cadrul sesiunilor de orientare „Alege o carieră în IT”.

Campania „Alege o Carieră în IT” este realizată de Asociația Națională a Companiilor Private din Domeniul TIC cu suportul Ministerului Tineretului și Sportului prin intermediul Programului de Granturi pentru anul 2014, Proiectului USAID CEED II, Agenţiei Austriece pentru Dezvoltare (ADA), din fondurile Cooperării Austriece pentru Dezvoltare, sub patronajul Ministerului Educației al Republicii Moldova.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente