Douăzeci și cinci de școli și grădinițe din țară vor fi încălzite cu biomasă

straw_bale_hay_field_nature_1920x1200_hd-wallpaper-3025
Foto: PC: wpapers.ru

Prim-ministrul Iurie Leancă a participat la testarea primei instalaţii de încălzire pe bază de biomasă. Evenimentul a avut loc în incinta intreprinderii unde sunt confecționate aceste cazane, cu ajutorul unor ingineri aduși din Japonia.

Noile instalații, ce vor fi produse în cadrul proiectului „Utilizarea eficientă a combustibilului solid din biomasa”, urmează să ajungă în 25 de şcoli şi grădiniţe din ţară, până în primăvara anului 2015.

Prim-ministrul Iurie Leancă a menționat că prin realizarea unor acestfel de proiecte se vor îmbunătăți condițiile de viață din comunitățile rurale din Republica Moldova. „Acest grant va schimba viața și activitatea a 25 grădiniție și școli din țară. Cel mai important este că prin aceste noi tehnologii se va schimba viața spre bine la aceste instituții și eu mereu spun că educația de calitate este o prioritate a Guvernului. Acest proiect contribuie la procesul de transformare, modernizare, crearea unor condiții cât mai bune pentru copii. Prin aceste echipamente moderne, ne premitem să vedem ce înseamnă energie regenerabilă, ne permite să reducem dependența de resursele energetice convenționale”, a precizat Premierul.

IMG_9220

 

La fel, pentru a asigura instituțiile cu combustibil de calitate va fi construită o uzină de producere a peletelor. Șeful Executivului a adus mulțumiri Guvernului nipon pentru disponibilitatea de a ajuta oamenii din satele noastre să aibă o viață mai bună. Este vorba despre un grant, în valoare de 12 milioane de dolari, iar majoritatea echipamentului provine de la întreprinderile nipone mici și mijlocii.

Proiectul „Utilizarea eficientă a combustibilului solid din biomasa”, realizat cu sprijinul Japoniei, are drept scoppromovarea sistemelor de încălzire cu produse din biomasă, ceea ce va reduce semnificativ costurile de energie, va dezvolta sistemele de încălzire durabilă și va încuraja întrebuințarea energiei regenerabile.

Proiectul se încadrează în prevederile Strategiei Energetice 2020, care prevede utilizarea biomasei ca fiind o direcţie de importanţă prioritară.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente