Tinerii care au renovat Fântâna Cadânei sunt nemulțumiți că aceasta e folosită în scopuri electorale

fantanaana
Foto: Piesele Fântânei Cadânei

Proiectul pe care echipa #diez l-a ales ca fiind în capul listei a celor mai bune proiecte implementate de tineri – „Restaurarea Fântânei Cadânei”, a fost nominalizat la Prime ca având alte persoane printre cei care au lucrat la proiect.

Irina Ghelbur, care a avut grijă de proiectul Fântâna Cadânei, și-a scris nemulțumirea pe pagina sa de Facebook:

 

„DESPRE PĂIANJENI

O lună în urmă vă invitam la inaugurarea Fântânii Cadânei, un monument restaurat din banii strânși de la oameni. S-au adunat peste 4000 de dolari, s-au adunat la un loc oameni cu inițiativă și a fost restaurat un monument istoric. La inaugurare nu a venit niciun oficial de la Chișinau și nu au venit televiziunile. Treaba lor, de pierdut au avut doar ei.

În schimb la o lună de la inaugurare, Corman se duce acolo cu televiziunea dupa el (urmărind mai mult ca sigur indicatoarele turistice instalate de noi anterior), bea apa din fântâna demonstrativ și-i trântește o declarație pe măsura demnității sale: uitați că aici sunt niște păianjeni pe fântâna și căldarea asta nu se știe când a pus mâna cineva pe ea, și în general aici nu-i drum de acces.

Aceste secunde de electorală dezgustătoare au fost încadrate de jurnalist cu mențiunea că fântana a fost restaurată de către autorități! DE CĂTRE AUTORITĂȚI!!!!!!

 

Fotografie de la inaugurarea Fântânei
Fotografie de la inaugurarea Fântânei

O să-mi spuneți că așa e în electorală, că se bat toți cu pumnii în piept, că-și asumă merite nemeritate, că își aruncă bolovani unii altora în cap. Eu cred ca bolovanul a venit acum în capul oamenilor, tuturor celor care s-au mobilizat, au făcut ceva și la urma …. la urma ne-au împânzit păianjenii.

Trist.”

 

Fotografie de la inaugurarea Fântânei Cadânei
Fotografie de la inaugurarea Fântânei Cadânei
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente