(vox) Ce ar dori să schimbe în Chișinău oamenii care locuiesc în Capitală?

collage
Foto: PC: Maxim Chumash

Locuim în Chișinău. Oricât am fi de înțelegători sau obișnuiți cu Chișinăul, nu avem cum să nu-i arătăm cu degetul defectele, chiar și astăzi, în zi de sărbătoare.

Chișinăul nu este orașul perfect, iar oamenii care locuiesc aici nici atât, este loc de schimbare, însă nu prea există inițiative sau oameni sus-puși care să-i vrea binele și doar binele.

Așa că, chiar astăzi de Hramul Orașului, am dorit să aflăm care sunt nemulțumirile celor care locuiesc în Capitală, cu privire la Chișinău sau chișinăuieni. Am decis să-i întrebam trei lucruri pe care aceștia și-ar dori să se schimbe în oraș. Din răspunsurile postate mai jos, putem doar să tragem concluzia că se vrea binele Chișinăului, mai rămâne să aplece urechea spre mulțime și cei cu funcții înalte.

Dacă vrei să răspunzi și tu la aceste întrebări, atunci așteptăm cu drag părerea ta în secțiunea de comentarii de mai jos.

Alexandru Lebedev

10251936_10154013194740408_7914556112917536534_n

1. Nu-mi place că nu se respectă reguli de bază: aruncarea tichetului de troleibuz în urnă, trecerea la roșu, sau mai ales când părinții trec strada cu copii lor la roșu sau aruncă gunoiul unde nimerește, ori aruncă gunoiul de pe fereastră sau din mașină.
2. Nu-mi place când persoanele aplaudă când avionul aterizează în Chișinău. Acum imaginați-vă că aplaudăm mereu când ni se aduce pizza, sau când ieșim din troleibuz.
3. Nu-mi place când persoanele nu pot sta într-un rând normal, mereu când trebuie să intri undeva, de parcă se dă ceva gratis și chestia e limitată și fiecare își pun coatele la cale.

 

Anastasia Cucuruz

10574222_711911135545593_2860417541859470977_n

1. Am spus-o nu o dată și o să o mai repet de câte ori voi avea ocazia: Chișinăul trebuie să se lipsească de microbuze. Mortierele, așa cum obișnuiesc eu să le numesc, sunt reminiscențe sovietice, într-un oraș ce se vrea european. Pe lângă faptul că poluează atmosfera și sunt extrem de periculoase în trafic, acestea mai și practică la greu evaziunea fiscală, astfel prejudiciind simțitor bugetul municipal. Chișinăul are nevoie de transport ecologic de mare capacitate, dar și de un primar hotărât, cu verticalitate, care să introducă acest obiectiv în lista sa de priorități.
2. Mi-aș dori foarte mult ca pe strada 31 august să fie interzisă deplasarea automobilelor. Cei aproape un milion de locuitori ai Capitalei, dar și oaspeți ai acesteia, merită o stradă pietonală care să străbată tot centrul orașului.
3. Rușinea Chișinăului este și piața centrală. Aceasta are dreptul la existență, însă reorganizarea ei ar trebui să devină o prioritate a autorității publice locale. În opinia mea, ea ar trebui să devină mai degrabă un iarmaroc destinat agricultorilor mici și mijlocii. În ceea ce privește amplasarea – cu cât mai aproape de periferia orașului, cu atât mai bine.

 

Pavel Novac

10623860_10204270592340152_6197354236463850466_o

1. Aș dori ca în centrul orașului să fie amenajate parcări și să fie cu plată, pentru a se face bani pentru întreținerea lor.
2. Aș dori ca oamenii să conștientizeze că ei fac orașul, ei îl întrețin și ei se bucură de el, mai ales când o să arunce gunoiul în stradă și când o să se revolte de ce este deja acolo alt gunoi.
3. Să se amenajeze frumos râul Bîc, astfel și Chișinăul, pe lângă pietonală, să aibă o faleză, unde lumea se va putea plimba și unde vor putea petrecere serile de vară la răcoare.

 

Cristina Zelinschi

537247_549827681737311_1921530594_n

Să vrei să schimbi doar 3 lucruri în Chișinău e prea puțin. Dar, într-o dezordine frumoasă, aș vrea să văd pentru început, cel puțin, atât:

1. Culoare. Mi-ar plăcea, literalmente, să li se confere străzilor doza optimă de culoare, spre exemplu prin picturi urbane sau prin transpunerea-n realitate a oricăror idei similare, cu miros de cultură și mesaje frumoase. Ar crea o dependență, bucurându-ne ochii.
2. Atitudine pozitivă față de monumentele istorice, lucru vital pentru o societate ce vrea să progreseze. Per ansamblu, valorificarea acestora ar dezvolta interesul comunității pentru trecut, cultură și nu doar. Ar fi logică lupta din simplul (complicatul) motiv că istoria noastră nu a fost scrisă-n clădiri cu termopane.
3. Piste pentru bicicliști. E cazul să transformăm sportul într-un mod de viață, scutind bicicliștii de claxoanele și complimentele șoferilor.

 

Mihai Surdu

1982187_10202860221138447_1713251939_n

1. Pentru mine cel mai oribil loc din Chișinău este piața centrală, când intri în ea, parcă e o altă lume, cu legile ei cu tot. De ce să nu facem o piață drăguță ca în Barcelona, spre exemplu? Ar urma un proces îndelungat de exterminare a tarabelor și de restabilire a locurilor de muncă pentru vânzători. Asta ar dura probabil mai mulți ani, dar am putea micșora piața și în locul spațiului câștigat să creăm parcări/spații verzi/pietonale/spații pentru artiști…
2 Transportul public – aici aș scrie și o carte întreagă. Eliminarea microbuzelor și reamenajarea și regândirea curselor autobuzelor/troleibuzelor. Plus un sistem de plată centralizat și eficient. Tot aici aș mai include și crearea pistelor pentru bicicliști, delimitate de pietoni și de mașini.
3. Parcări. Pur și simplu să se creeze parcări, să vină capital uman de prin marile metropole, care au implementat proiecte de parcări și să le creeze aici. Delimitarea spațiului pentru pietoni prin piloni.

 

Eugen Luchianiuc

1240473_10152518111983547_7209845099330854061_n

 

1. Aș curăța toate parcurile și le-aș face atractive.
2. Aș penaliza dur parcările neregulamentare și apucăturile porcești, gen aruncarea gunoiului.
3. Aș scoate toate structurile guvernamentale în afara centrului orașului.

 

 

 

Alina Gârneț

10606293_849464808418579_4399398935784932979_n

1. Aș vrea ca locuitorii Chișinăului să gândească mai deschis, și să nu mai avem situații când la orice întrebare ai adresa cuiva de pe stradă, să primești tipicul răspuns: „Eu nu sunt de aici” sau „Pe mine nu mă interesează”. De asemenea, pe aceiași idee de deschidere, aș vrea ca ei, să zâmbească mai des și să nu le fie teamă de cuvântul „Salut”, spus de mai multe ori pe zi.
2. Aș vrea ca în Chișinău să nu mai fie microbuze, pentru că: sunt foarte incomode, sunt murdare, nu respectă nicio normă, sunt cauza multor accidente și incomodități în traficul rutier. În schimb, aș vrea să avem autobuze care să respecte un orar bine organizat, care să coincidă cu graficele afișate la stații.
3. Aș vrea ca vânzătoarele și toți oamenii care prestează servicii să fie mai amabili, să-ți vorbească puțin, dar frumos și să te trateze în așa fel, încât să te întorci a doua oară de plăcere și nu de nevoie.

Poate că toate astea sunt detalii și noi ne-am obișnuit cu ele, dar ne incomodează în fiecare zi. Și poate că schimbările nu aduc întotdeauna binele mult așteptat, dar noi trebuie să încercăm să trăim și altfel.

 

Dan Tailor

40938_1173731360809_7939892_n

1. În oraș sunt puține urne de gunoi. Au dispărut nu știu unde urnele chiar și de la gheretele de presă/tutun și ești nevoit să mergi cu gunoiul în mână 2 cartiere ca să găsești o urnă.
2. Strada pietonală. Deloc nu-i pietonală din câte rezultă până la urmă, doar parcare de mașini s-a făcut.
3. IQ-ul scăzut al locuitorilor din Chișinău. Chiar ieri am văzut deja niște scaune distruse lângă Liceul Asachi, unde e amplasat ecranul mare. Asta pe lângă scaunul aruncat în lacul de la Valea Morilor.

 

Vlad Tribusean

viber image

1. Să se construiască drumuri calitative: ca să nu deterioreze autovehiculele proprii, să poți citi în transportul public, când te deplasezi la o distanță mai mare. Și trotuarele – ca pietonii să nu-și rupă picioarele printre găuri.
2. Să se ilumineze străzile noaptea, ca pietonii să vadă mașinile, iar șoferii să vadă pietonii.
3. Să se schimbe mentalitatea locuitorilor și oaspeților Capitalei: Toți cred că în țară e rău, nimic nu poți face, toți sunt pesimiști, dar nu-și dau seama că totul e în mâinile lor.

 

Nadejda Trofim

273018_2203453530563_6469320_o

1. Transportul public învechit trebuie eliminat. Aș prefera să merg la serviciu într-un autobuz/troleibuz care vine regulat la stație și care este spațios nou și curat. Ideal ar fi să scăpăm de tot transportul învechit din oraș, cu un program similar celui din Romania – „Rabla”.
2. Parcări autorizate atât de necesare de amenajat. Faptul că s-a permis construirea blocurilor noi una în alta, cu spațiu verde, teren de joacă și parcare limitată a creat și o deficiență la capitolul „Unde parcam mașina azi?”.
3. Parc de distracție pentru copii și familie – un Disney de Chișinău mi-ar plăcea și ar colora zilele noastre libere și de weekend.

 

Vladislav Dabija

972302_4948500518204_243509631_n

1. Reformarea transportului public prin înlocuirea maxi-taxiurilor cu alte mijloace de transport, cum ar fi autobuzele și troleibuzele. Eliminarea evaziunii fiscale din domeniul transportului public prin impunerea vinderii biletelor în locuri special amenajate.
2. Impunerea unui anumit stil arhitectural în centrul orașului și în regiunile cu clădiri istorice. Impunerea refacerii fațadei clădirilor istorice modificate, totodată și a clădirilor moderne care nu corespund stilului arhitectural stabilit.
3. Crearea unui sistem eficient de reciclare a gunoiului în oraș, instalarea unui număr suficient de urne de gunoi pe străzile și în parcurile orașului. Construirea unor stații moderne de epurare a apei.

 

Cristina Vicol

10405528_854417544568331_5249841745831267474_n

1. Restaurarea monumentelor de arhitectură. Avem prea multe clădiri vechi, frumoase, dar părăsite, mai ales în centrul Capitalei. Dacă acestea ar fi renovate, am avea o bijuterie de oraș!
2. Evenimente culturale. Mi-aș dori să avem o viață culturală mai bogată, mult mai bogată. Lansări de cărți bune, spectacole de excepție, expoziții interesante, concerte, festivaluri, așa încât să te trezești sâmbătă dimineața și să nu știi încotro s-o apuci, de multe evenimente frumoase ce au loc în ziua asta.
3. Parcurile și locurile publice. Visez la un oraș cu parcuri frumoase, străzi pictate, cu multe flori și terase colorate, ziua umbrite de copaci înalți, iar noaptea – scăldate în lumina felinarelor roșii. Aprinse.

 

Dumitru Munteanu

1452031_749376225077412_473675067_n

1. Primul lucru pe care l-aș schimba ar fi Administrația Publică Locală cu tot aparatul său, deoarece nu au o viziune strategică, logică și creativă. După părerea mea, prea dură pe alocuri posibil, sunt acolo mulți oameni incompetenți și incompatibili cu funcții de răspundere pe care le ocupă.
2. O altă problemă, ce derivă din prima, sunt trotuarele din oraș sau deseori lipsa acestora. Acestea fie sunt impracticabile din cauza că sunt într-o stare deplorabilă, fie sunt folosite pe post de parcare. În fiecare oraș strada principală reprezintă imaginea orașului. E o chestie elementară care bucură piciorul turistului și copiii din căruciorul proaspeților părinți.
3. În final, o ultima problemă care le-ar rezolva oarecum pe primele două este schimbarea atitudinii cetățenilor față de cetățeni. Din păcate oamenii nu înțeleg cât de mult contează un simplu „Mulțumesc” în transportul public, un Zâmbet în magazin sau un „Bravo” tinerilor care doresc să reamenajeze Scuarul Cehov sau chiar simplu o gândire pozitivă!

 

Corneliu Gandrabur

314043_3046875791297_241993032_n

1. De foarte multe ori am aruncat vina pe autoritățile capitalei pentru felul cum arată „cel mai verde” oraș din Europa. Cu timpul am înțeles că în capitală lucrurile se strică de la cap, dar curățitul merge de la coadă. În ordine, în acest oraș aș schimba locuitorii, imaginea și în ultimul rând autoritățile.
2. Capitala are nevoie de oameni care să-și respecte locul de trai, să-și iubească orașul și să țină la fiecare fir de iarbă din fața blocului. Locuiesc aici de peste zece ani și încă nu am încetat să-i comentez pe cei care merg în fața mea și aruncă gunoiul pe jos. Cred că cel mai ușor ar fi să-i alungăm pe toți de aici și să aducem locuitori noi, de prin alte țări, unde sunt orașe mult mai mari și curate.
3. Imaginea capitalei a suferit mult în ultimii ani. Cel mai mult mă deranjează comerțul stradal, chiar și cel cu autorizație. Eu cred că trebuie de construit un oraș subteran și de pus acolo toate gheretele. Spațiul verde a fost înlocuit cu vagoane și cu măsuțe de unde poți cumpăra orice, iar strada a fost luată de la pietoni și cedată comercianților. Te sufoci deja de la atâția oameni cu afaceri în mijlocul drumului.
4. Autoritățile au problemele lor, nerezolvate de mulți ani. Schimbarea primarului la fiecare patru ani nu ajută la nimic. Legea trebuie schimbată, iar cu primarul să plece tot aparatul Primăriei și instituțiilor subordonate. Corupția din sistemul de administrare a Capitalei și oamenii opresc orice îmbunatățire a imaginii celui mai important oraș al Moldovei.

 

Iulia Brad

10665239_826798610704063_3302707272674267307_n

1. Aș vrea ca orașul Chișinău să fie adaptat la tot ce este necesar deplasării oamenilor cu dizabilități. Pentru că un oraș este pentru toți cei care trăiesc în el și nu doar pentru o parte din oameni.
2. Mai mult creier, spirit nobil și activitate pro-popor în instituțiile de stat și printre liderii politici pe care-i găzduiește Capitala. Pentru că noi merităm o viață mai bună și lideri mai responsabili, mai altruiști și mai puțin egoiști.
3. Mai mulți șoferi responsabili. Pentru că săptămâna trecută am întâlnit oameni care au ieșit în calea noastră fără a se asigura de „drum liber”. Lucru foarte rău. Or, dacă nu ai grijă de viața ta, ai grijă măcar de viața celor care te înconjoară. Deci, totu-i pân’” la urmă, despre Oameni.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente