Mişcarea Civică Tinerii Moldovei, alături de Platforma Unionistă Acțiunea 2012, au organizat astăzi, 12 octombrie 2014, la Bucureşti, a II-a ediţie a Marșului pentru Basarabia.

Marşul a început la ora 14:00 şi, potrivit organizatorilor, a adunat circa 10.000 de participanţi. Aceştia au parcurs următorul traseu: Muzeul Ţăranului Român – Piaţa Victoriei – Calea Victoriei – Centrul vechi – Piaţa Sf. Anton (în spate la Hanul lui Manuc).

 

George Simion

George Simion

George Simion, președinte executiv al Platformei Unioniste “Acțiunea 2012“, a declarat că traseul este unu simbolic: “Ne-am pornit de la locul unde se afla cândva statuia soldatului sovietic şi am ajuns la Hanul lui Manuc, locul unde pentru prima dată a fost cedată Basarabia ruşilor”.

 

Iulia Modiga

Iulia Modiga

 

“Peste zece mii de persoane sunt aşteptate să participe la această manifestaţie stradală şi peste o mie de tineri din Republica Moldova sunt prezenţi la marş. Obiectivul nostru este de a înainta un apel, sup forma unei proclamaţii, către clasa politică de pe ambele maluri ale Prutului, în vederea accelerării procesului de reîntregire naţională, prin Unirea României cu Republica Moldova”, a declarat Iulia Modiga, reprezentant al Platformei Unioniste “Acţiunea 2012“.

 

 

Marşul s-a desfăşurat sub lozinca “Unirea – obiectiv naţional”. Pe tot parcursul acestuia, participanţii au scandat lozinci unioniste, au intonat Imnul României şi au interpretat cântece patriotice.

 

Unionişti din Brăila

Unionişti din Brăila

Participanţii veniţi în Piaţa Tăranului Român din Bucureşti

Participanţii veniţi în Piaţa Tăranului Român din Bucureşti

Tinerii vor să aducă Basarabia acasă

Tinerii vor să aducă Basarabia acasă

Unionişti din Bacău

Unionişti din Bacău

Inscripţie pe tricoul unui participant

Inscripţie pe tricoul unui participant

Unionişti din Bihor

Unionişti din Bihor

Unionişti din Bârlad

Unionişti din Bârlad

Unionişti din Suceava

Unionişti din Suceava

 

Gheorghe Liviţchi

Gheorghe Liviţchi

“Sunt pentru România Mare, vreau să se unească toate principatele: Bucovina, Chilia, Hotinul şi Republica Moldova. Sunt pământurile noastre româneşti. Vreau să fie aşa cum a fost la Marea Unire din 1918. Mă consider român, chiar dacă sunt din Republica Moldova”, afirmă Gheorghe Liviţchi, un susţinător al “Tinerilor Moldovei“.

 

Ruslan cu drapelul României Mari

Ruslan cu drapelul României Mari

 

 

“Ce a fost o dată întreg, trebuie să fie până la urmă întreg. Familia dacă se desparte, în anumite circumstanţe, trebuie să revie la normalitate, după ce dispar aceste circumstanţe. Pentru aceasta, trebuie să organizăm anumite acţiuni pentru a ne reîntregi”, a spus Ruslan, un activist al “Tinerilor Moldovei“.

Unii purtau drapelul României Mari

Unii purtau drapelul României Mari

Membrii Tinerilor Moldovei au întâlnit pe cei veniţi la marş şi i-au înscris în liste

Membrii “Tinerilor Moldovei” au întâlnit pe cei veniţi la marş şi i-au înscris în liste

Cei veniţi au fost vopsiţi pe faţă cu nuanţe tricolore

Cei veniţi au fost vopsiţi pe faţă cu nuanţe tricolore

Lozinca marşului: "Unirea - obiectiv naţional"

Lozinca marşului: “Unirea – obiectiv naţional”

Doi tineri înscriindu-se în listă

Doi tineri înscriindu-se în listă

Bucureştenii venind la marş în număr mare

Bucureştenii venind la marş în număr mare

Cei de la Tinerii Moldovei au şi legat panglice tricolore la mâinile celor veniţi la marş

Cei de la “Tinerii Moldovei” au şi legat panglice tricolore la mâinile celor veniţi la marş

O tânără este vopsită de către activista Tinerilor Moldovei

O tânără este vopsită de către activista “Tinerilor Moldovei

Piaţa Ţăranului Român plină de participanţi la marş

Piaţa Ţăranului Român plină de participanţi la marş

Marşul începe

Marşul începe

Marşul pe strada Kiseleff din Bucureşti

Marşul pe strada Kiseleff din Bucureşti

Mulţimea din interiorul marşului

Mulţimea din interiorul marşului

Participanţii votează pentru Basarabia

Participanţii votează pentru Basarabia

Marşul pe calea Victoriei

Marşul pe calea Victoriei

Poliţia a supravegheat întregul marş şi a redirecţionat transportul din regiune

Poliţia a supravegheat întregul marş şi a redirecţionat transportul din regiune

Marşul ajuns în Centrul vechi

Marşul ajuns în Centrul vechi

Marşul pentru Basarabia în Centrul vechi din Bucureşti

Marşul pentru Basarabia în Centrul vechi din Bucureşti

Marşul ajunge în Piaţa Sfântul Anton

Marşul ajunge în Piaţa Sfântul Anton

Anatol Ursu rostind un discurs în faţa mulţimii

Anatol Ursu, i-a reprezentat pe “Tinerii Moldovei“, rostind un discurs în faţa mulţimii

Tinerii din Chişinău

Tinerii din Chişinău

Marşul pentru Basarabia în Piaţa Sfântul Anton

Marşul pentru Basarabia în Piaţa Sfântul Anton

Piaţa Sfântul Anton era neîncăpătoare pentru 10 mii de simpatizanţi ai unirii

Piaţa Sfântul Anton era neîncăpătoare pentru 10 mii de simpatizanţi ai unirii

Marşul a culminat cu votarea Proclamaţiei de la Bucureşti din 12 octombrie 2014. Cele 15 puncte le puteţi citi mai jos:

IMG_8894

IMG_8892

IMG_8895