Ce muzică vă așteaptă la Ethno Jazz Festival 2014

c7e1819ca36dfc2c13c63a73b68273e4
Foto:Posterul evenimentului.

Cea de-a 13-a ediție a Festivalului Ethno Jazz începe joi, 25 septembrie și va dura până la 28 septembrie. El va avea loc în oraşele Bălți, Tiraspol și Chişinău. Mai jos, vedeți programul evenimentului.

Programul Festivalului Ethno Jazz 2014:

Filarmonica Națională „Serghei Lunchevici”, Chișinău
25 septembrie, ora 19:00

Univox, Geta Burlacu & Petru Haruța (Moldova)
4tet Jus De Bocse (Franța)

Numit de presă „enfant terrible” al jazzului francez, muzician, compozitor, producător, Mederic Collignon este evaluat ca fiind unul dintre cei mai talentați muzicieni ai jazzului. Acompaniat de un trio de excepție, numit în glumă Jus de Bocse, Collington demonstrează posibilitațile tehnice ale instrumentului său preferat, cornetul. El îşi transformă simultan vocea în intonaţii de cornet, mixând în improvizaţiile sale vocale tehnici de beatbox şi vocalize ultra-acute în registrele înalte.

26 septembrie

Walter Lang, Njami Sitson, Sven Faller (Germania, Camerun)
Trilok Gurtu New Band (India, Turcia, Germania)

Trilok Gurtu este deținătorul a 12 premii „Cel mai Bun Percuționist”. Walter Lang a devenit un pilon al scenei jazzistice europene și o incontestabilă stea în Japonia, iar Njamy Sitson e un compozitor, cântăreț, multi-instrumentalist și actor din Camerun.

27 septembrie

Grzegorz Karnas Quartet (Polonia, Ungaria)
JazzKamikaze (Danemarca, Norvegia, Suedia) 

Albumul lui Grzegorz Karnas a devenit „Cel mai bun CD de jazz” în 2012 (Polonia) și în 2013 acelaşi CD a fost numit „Albumul anului” la categoria jazz vocal în Statele Unite (New York City Jazz Record).

28 septembrie

Indian Air „Funky Sitar” (Austria)
Ronin (Elveția)
Trigon (Moldova)

Nik Bartsch (muzician, filosof, compozitor) a creat grupul Ronin care, în scurt timp, a fost proclamat drept „fenomen al scenei europene”. În 2011, The Wall Street Journal îi clasează pe locul doi într-un top al concertelor anului, înaintea unor artiști ca Bjork sau Radiohead, punctându-le astfel prestația live de exceptie. Ceea ce răzbate prin muzica Ronin e tocmai unitatea în gândire şi în act a muzicienilor. Ea are ca bază pregnanta concepţie filosofică a lui Nik Bartsch asupra muzicii.

Palatul Municipal de Cultură, Bălți
26 septembrie, ora 18:00

Moni & Red Carpet Trio (Moldova, România)
Grzergorz Karnas Trio (Polonia)
Liberty (Tiraspol)

Formația Moni & Red Carpet Trio va debuta pe scena Palatului de Cultura din Bălți. Formația Liberty se manifestă prin Dixieland considerat primul stil de jazz orchestral timpuriu, bazat pe muzica de fanfară, marşuri, ragtime şi blues. Dezvoltat în anii 20 ai secolului precedent, a devenit clasic, a fost și este în continuare ca un reper important în creativitatea mai multor generații.

Palatul Culturii, Tiraspol
28 septembrie, ora 17:00

Liberty (Tiraspol)
JazzKamikaze (Danemarca, Norvegia, Suedia)

JazzKamikaze şi-a proclamat existența și excelenţa din start. 2005 a fost anul formării și consacrării grupului în Danemarca, unde ei au câștigat „Premiu Young Jazz 2005” şi Premiul „Young Nordic Jazz Comets”. Ei au fost ambasadorii oficiali a jazz-ului din Danemarca timp de 3 ani.

Pentru a cumpăra bilete, intrați pe Fest.md și iTicket.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente