(video) Despre independența Scoției pe înțelesul tuturor

Referendum on Scottish independence
Foto: PC: huffpost.com

În timp ce scoțienii decid astăzi viitorul politic al statului lor, participând la referendumul pentru obținerea independenței, tot mai multă lume se întreabă: de ce Scoția își dorește independența? Pe internet a fost publicat un video care explică acest lucru într-un mod simplu și interesant.

Ce trebuie să știm despre Scoția? 

Scoția se află în partea de nord a Marii Britanii. Pe 18 septembrie, scoțienii merg la referendum pentru a hotărî dacă Scoția va fi sau nu un stat independent.

Nu este Scoția deja o țară?

Răspunsul ar fi: „Oarecum”. Practic, Scoția este o țară într-o altă țară. Își are propria biserică, un sistem legislativ separat, propria ligă profesionistă de fotbal și cu toate acestea este parte a Marii Britanii. Scoțienii au, în schimb, pașapoarte britanice. Scoția este una dintre cele patru țări componente ale Regatului Unit al Marii Britanii. Celelalte sunt: Irlanda de Nord, Anglia și Țara Galilor.

Scoția a fost o țară independentă

Regele Scoției era James VI până în 1603, când Regina Angliei, Elisabeta I, a murit fără a lăsa moștenitori, iar cea mai apropiată rudă pe care au găsit-o a fost regele James VI. Astfel, acesta a devenit James I al Angliei, păstrându-și și statutul de rege al Scoției. Timp de 100 de ani Anglia și Scoția au împărțit monarhia. În 1907, cele două state au devenit o singură entitate cu un singur Parlament, localizat la Londra. Scoția nu a avut de ales, întrucât era în prag de faliment.

Calea spre obținerea independenței

Prin anii 1970, în Scoția încep dezbateri cu privire la instituirea unui Parlament separat, ceea ce s-a realizat în 1998, în urma unui referendum. În 2011, a fost lansată campania „Yes”, la care au aderat toți cei care pledau pentru independență. A urmat o anti-campanie, fiind numită „Better Together”.

În 2012, premierul britanic James Cameron a acceptat propunerea scoțienilor de a organiza un referendum, spunând că Marea Britanie nu va ține niciodată o țară în componența sa, fără consimțământul acesteia.

Se va descurca Scoția mai bine ca țară independentă?

O mulțime de întrebări au apărut în legătură cu obținerea independenței:

#1. Ce monedă va avea Scoția?
#2. Ce pașaport?
#3. Se va alătura Scoția UE sau NATO?
#4. Cum se va numi Marea Britanie în continuare? Propuneri ar fi: The Rest of the UK sau abreviat rUK.
#5. Cum va arăta drapelul Marii Britanii?

Cea mai importantă întrebare este însă dacă Scoția se va descurca mai bine ca țară  independentă? Iar unicul răspuns este că nimeni nu știe, pentru că e vorba despre viitor.

Sursa: The Guardian.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Alina Gîrneț
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente