(foto) În premieră în Moldova s-a dat startul Zilelor Diasporei din 28-30 august

Zilele_Diasporei_final_SMALL
Foto: PC: gov.md

Moldovenii de pe loc și din străinătate sunt invitați să participe la Zilele Diasporei, în perioada 28-30 august 2014, la Chișinău. Evenimentul va avea loc la inițiativa Prim-ministrului Iurie Leancă și va fi organizat de Guvern, prin intermediul Biroului pentru relații cu diaspora (BRD). La Zilele Diasporei sunt așteptați să participe mai mult de cinci mii de conaționali din diasporă.

În cadrul Zilelor Diasporei vor fi organizate un șir de ateliere instructive (consolidarea echipei și comunicare, metodologia de predare a limbii române în diasporă), lecții publice, workshop-uri, expoziții, târguri, evenimente cultural-artistice, dar și orășele de distracții pentru copii și maturi.

Totodată, Guvernul își va deschide larg ușile pentru cetățenii Republicii Moldova pe 28 august, iar miniștrii vor fi gazde pentru vizitatori și, pe parcursul a două ore, vor răspunde la întrebările cetățenilor. Pe 29 august, la seminarul de politici publice „Diaspora economică pentru Moldova”, tineri din diasporă, alături de funcționari publici vor elabora politici publice în domeniile finanțe, pensii și infrasctrutură. În aceeași zi, cetățenii moldoveni din străinătate sunt așteptați la târgul  proiectelor destinate diasporei din cadrul instituțiilor publice și internaționale.

În ultima zi a evenimentului, pe 30 august, la Complexul etno-cultural „Vatra” va avea loc Festivalul Diasporei, în cadrul căruia vor fi organizate întreceri sportive „Cupa diasporei”, cu participarea echipelor Serviciului Vamal, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Tineretului și Sportului, un târg al obiectelor de artizanat, precum și teatrul gastronomic „Bucătar fără hotar”. La final, toți participanții vor fi invitați la o horă a diasporei.

Administrațiile publice locale din 49 de localități, din 25 de raioane au planificat evenimente festive, activități artistice și sportive în cadrul Zilelor Diasporei.

Victor Lutenco, șeful BRD spune că  „faptul că Zilele Diasporei vor fi organizate la nivel național, și acesta va fi un eveniment de mare anvergură, arată că diaspora este importantă pentru Republica Moldova, că fiecare cetățean al acestei țări, indiferent de locul lui de trai, este prețuit acasă. De aceea, îi așteptăm cu mare drag pe toți cei plecați să revină în Moldova, fie doar și pentru câteva zile. Vor face o mare bucurie familiilor, rudelor și prietenilor!”

Organizarea Zilelor Diasporei în Republica Moldova are drept scop promovarea dialogului cultural, turistic, economic la nivel de diasporă – țară / țară – diasporă, mobilizarea asociațiilor diasporei și a societății civile pentru ca, prin acțiuni comune, să contribuie la dezvoltarea durabilă și promovarea țării pe plan internațional.

Ziua 1 – 28 august

 1.„Consolidarea echipei și aspectele de comunicare” 

Locația: Biblioteca B.P. Hașdeu, brd Ștefan cel Mare, 148

Ora: 13.00-17.00

2. „Limba română pentru diasporă” 

Locația: ANTEM, str. Iacob Hîncu 10/14

Ora: 13.00-17.00

3. Atelierul informativ “ODIMM” – pentru cetățenii moldoveni de peste hotare care doresc să investească în Republica Moldova. Vor fi informați despre beneficiile suportului și asistenței oferite de programul PARE 1+1.

Locația: ODIMM, str. S. Lazo, 48

Ora: 13.00

4. „Traficul de ființe umane” – Traficul de ființe umane rămâne unul dintre riscurile și problemele majore cu care se confruntă o parte a emigranților moldoveni. În acest context, Biroul pentru Relații de Diaspora (BRD) și Comitetul Național pentru Combaterea Traficului de Ființe Umane (CN CTFU) vor organiza atelierul informativ ”Traficul de ființe umane”, care are ca scop sensibilizarea membrilor asociațiilor diasporei moldovenești privind fenomenul traficului de ființe umane și instruirea privind identificarea/referirea victimelor acestui fenomen.

Locația: Casa Guvernului, sala de ședințe etj I, intrarea din str. Pușkin

Ora: 14.00

5. „Costumul tradițional – marcă a identității naționale” – Lecție practică susținută de meșterul popular și cercetătorul științific Antonina Rusu, care are o experiență de 30 de ani în arta meșteșugului popular. Tot la Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală va avea loc și prezentarea colecției de costume tradiționale autentice, din diferite regiuni ale țării.

Locație: Muzeul Național de Etnografie și Istorie Națională, str. M. Kogălniceanu, 82

Ora: 14.00

6. „MAKE THE DIFFERENCE” – un eveniment ce vrea să unească în același cadru reprezentanți ai diasporei care au obținut rezultate remarcabile în domeniile lor de activitate. Șase persoane vor ține discursuri motivaționale pentru publicul din sală.

Vorbitori: 

Sesiunea I

Dumitru VICOL, global strategist, Societe Generale Private Banking, Franța

Dana MUNTEAN, marketing manager, TEDxWarwick, Marea Britanie

Tamara ȘCHIOPU, Marea Britanie

Sesiunea a II-a

Viorel ROȘCOVAN, profesor universitar, Erasmus University, Rotterdam

Veronica TIFIN, manager, “Art Event Group”, Turcia, Antalya

George TEODORESCU, Managing attorney, Veron/David law firm, USA / Republica Moldova

Locația: USMF, Sala Senatului, brd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 165

Ora: 15.00 

7. Proiecția filmului documentar „Te iubesc, Ion și Doina” – un eveniment special în cadrul Zilelor Diasporei Regia filmului aparține Leontinei Vatamanu, director artistic al OWH TV Studio. Documentarul redă pagini de istorie din viața regretaților artiști basarabeni, dar și secvențe din prezent, când existența lor continuă prin arta și creația care i-a consacrat.

Locația: Cinematograful ODEON
Ora: 19:00

INTRAREA ESTE LIBERĂ

Zua a II-a, 29 august, va fi deschisă cu Seminarul de politici publice ”Diaspora economică pentru Moldova”, unde vor fi prezentate 11 politici publice în domeniile finanțe, pensii și infrasctrutură, elaborate de reprezentanți din diasporă, împreună cu funcționari publici din Republica Moldova, care vor fi implementate de Guvern – un exercițiu în premieră pentru Republica Moldova.

Locația: Palatul Republicii, str. Maria Cebotari, 16

Ora: 09.00

Programul desfășurat al tuturor trei zile de evenimente îl vedeți mai jos:

Programul Zilelor Diasporei
Programul Zilelor Diasporei
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente