Ce trebuie să ai cu tine la festivalul în aer liber Gustar 2014

10592163_934377776588223_1777607339_n
Foto: PC: Nicu Bînzari

La un festival în aer liber întotdeauna trebuie să fii bine echipat și pregătit moral pentru orice, fiindcă poți avea parte de aventura vieții, dar să-ți dai seama că ai uitat aparatul foto acasă.

#diez îți oferă câteva sfaturi cum să primești plăcere de la trei zile de muzică calitativă și distracții la Orheiul Vechi.

#1. Echipament de camping

Pentru a închiria corturi și saci de dormit, puteți accesa site-ul XStyle. Pentru o zi, prețul chiriei este de 35 de lei, în dependență de model. Dacă spui parola „Noi mergem La Gustar” ți se va acorda o reducere de 15% la echipamentul de camping. Plus, nu uitați de pături, pălării, lanterne și baterii.

#2. Îmbrăcăminte și încălțăminte potrivită

Ar fi bine să aveți cu voi încălțăminte comodă, niște ghete sau espadrile ar trebui să fie suficiente. Cred că nu trebuie să menționăm că pantofii cu toc ar fi în plus. Din îmbrăcăminte, aveți grijă să aveți un hanorac cu mânecă lungă, căci seara se face răcoare. O pereche de pantaloni pentru seară la fel sunt folositori. De asemenea, să vă luați și tricouri de schimb, deoarece este posibil a ele să se afume dacă veți sta lângă foc.

#3. Soluții de protecție împotriva soarelui și a țânțarilor

La început, ele întotdeauna par în plus, dar când ajungi pe loc și simți cum țânțarii nu-ți dau pace când vrei să dormi, regreți amarnic că nu le-ai cumpărat. De asemenea, aveți grijă de pielea voastră, după trei zile în soare fără soluții de protecție ea se va răzbună prin arsuri și dureri.

 

PC: Nicu Bînzari
PC: Nicu Bînzari

#4. De-ale gurii

Pe loc vor fi gherete cu diverse mâncăruri și băuturi, dar niciodată nu strică să ai cu tine niște mere sau o sticlă de apă. Mai ales dacă doriți să faceți un picnic după toate tradițiile moldovenești: cu frigărui, salate și cartofi la foc.

#5. O chitară și o persoană care știe ce să facă cu ea

Da, muzică va fi destulă, însă niște cântece la chitară lângă foc, intonate de toți prietenii sunt un must-do pentru orice festival în aer liber.

#6. Ustensile pentru foc și briceag

Nu-mi amintesc vreo ediție de Gustar care a trecut fără grătar. Nu uitați de cărbune/lemne pentru foc. Chiar dacă aproape este o pădurice, lemne nu sunt destule și distanța de la care va trebui să le cărați e mare. Vin și legume puteți găsi cu ușurință în sat. Sătenii deja se așteaptă la un flux mare de oameni și sunt pregătiți.

Ar fi bine să aveți un instrument cu voi cu care să tăiați ața, crenguțe sau mâncarea pe care o aveți cu voi. Un cuțit elvețian ar fi de ajuns și destul de comod. Luați seama la securitatea personală și a celor din jur. Consultați, de asemenea, și regulamentul.

 

PC: Nicu Bînzari
PC: Nicu Bînzari

#7. Aparat de fotografiat

La Gustar întotdeauna se întâmplă ceva, ce te face să sari după cameră ca să fotografiezi sau să filmezi. Și cum să nu faci un selfie a la Ellen DeGeneres cu toți prietenii?

#8. Conexiune Internet

Organizatorii promit Wi-Fi în zona festivalului, însă nu uitați că locația e înconjurată de dealuri, iar oameni care vor să verifice Facebook-ul sunt întotdeauna foarte mulți.

#9. Bani-gheață

Nimeni nu poate prezice momentul când va avea nevoie de bani, așa că pentru orice eventualitate trebuie să aveți ceva în buzunare, fiindcă la sate nu se prea acceptă cărți de credit. Nu luați sume mari și ar fi bine să aveți bancnote de valoare mică.

 

PC: Nicu Bînzari
PC: Nicu Bînzari

#10. Pachete pentru gunoi

E frumos să strângem gunoiul din urma noastră când ne ducem undeva, astfel aveți grijă să aveți un pachet unde să adunați totul: de la sticle și pachețele, până la resturi de mâncare. Coșurile de la eveniment, chiar dacă vor fi, cu siguranță vor fi foarte pline și ar fi bine să nu puneți alături, ca gunoiul să nu fie spulberat de vânt.

#11. Obiecte de igienă personală

Vă reamintim că sunt trei zile de petrecere în aer liber. Nu veți regreta dacă veți lua săpun, periuță și pastă de dinți, plus hârtie igienică.

#12. Bilete pentru festival și transport

Bilete la festival le poți procura pe iTicket, la sediile StarNet din Chişinău și pe site-ul Gustar.md. De asemenea, poți utiliza serviciul online Fest.md de mai jos. Copiii sub şapte ani au acces gratuit. Cei care nu dețin bilete pentru două zile de festival, dar doresc sa rămână pe noapte în camping, vor achita valoarea biletului pentru acces în zona de camping, în sumă de 30 lei. Transportul spre Orheiul Vechi se pornește de la Hotelul Turist.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente