Daniel Vodă a fost declarat „Alumnus of the Month” de către Departamentul de Stat al SUA

daniel
Foto: Daniel Voda despre educația non-formală la școala de vară "Europa la tine acasă"

Daniel Vodă, a fost declarat joi de către Departamentul de Stat american drept cel mai bun student de schimb în SUA.

În fiecare lună, titlul de cel mai bun student de schimb în SUA se conferă unui absolvent din străinătate care şi-a făcut o perioadă studiile în SUA. Astfel, pe parcursul unei luni, studentul ales apare pe site-ul internaţional al studenţilor de schimb pentru meritele sale în „consolidarea comunităţii de absolvenţi din Europa”.

Potrivit unui comunicat de presă al Departamentului de Stat al SUA, în această lună este vorba de Daniel Vodă, un tânăr din Republica Moldova, absolvent al Programului Transatlantic de vară al Institutului american pentru Tineri „Benjamin Franklin”, scrie Știri Pozitive citând Moldpres.

Tânărul din Moldova este apreciat de Biroul Afacerilor Culturale şi Educaţionale al Departamentului de Stat al SUA pentru faptul că a contribuit la înfiinţarea Institutului Tinerilor Ambasadori (YASI), un program care adună peste 30 de elevi din diferite ţări cu scopul de a cunoaşte mai multe despre diplomaţie.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente