Legea cinematografiei a fost publicată în Monitorul Oficial

IMG_7002-1017×675
Foto: Cinematograful Patria Loteanu din Chișinău

Legea cinematografiei a fost publicată astăzi, 1 august, în Monitorul Oficial. Documentul prevede crearea Centrului Naţional al Cinematografiei (CNC), care va fi o instituţie publică, subordonată Ministerului Culturii.

Instituția va fi abilitată să implementeze politica de stat în domeniul cinematografiei. TV7 informează că potrivit noului document, Centrul va asigura funcţionarea Registrului cinematografic şi gestionarea Arhivei naţionale de film. Cea din urmă va conserva şi valorifica patrimoniul cinematografiei naţionale, iar Registrul va avea funcţii de control asupra producţiei şi distribuţiei de film în Moldova.

Legea a fost votată de Legislativ la începutul lunii iulie. Iniţiativa vine din partea deputaţilor liberal-democraţi, preşedintele Comisiei Cultură şi Mass-media, Chiril Lucinschi şi membrul Comisiei, Ghenadie Ciobanu.

Tot astăzi, în Monitorul Oficial a fost publicată şi Legea care prevede că personalităţi marcante ale culturii naţionale, care au împlinit vârsta de 60 de ani, vor beneficia de indemnizaţii lunare de merit.

Şi de această dată, iniţiativa vine din partea aleşilor poporului din partea PLDM. În lege este specificat că mărimea indemnizaţiei de merit va fi egală cu un salariu mediu pe economie. Propunerile pentru acordarea acesteia vor fi elaborate, anual, de Ministerul Culturii şi vor fi înaintate pentru nominalizare unei Comisii naţionale.

Printre cele mai importante prevederi ale Legii se numără faptul că oamenii de creaţie notorii din Moldova, care au împlinit vârsta de 60 de ani, vor putea primi indemnizaţii de merit în sumă de peste 4 mii de lei. Datele arată că, în Moldova, există în jur de 300 de oameni de creaţie care pot pretinde la indemnizaţia care nu poate fi transmisă urmaşilor.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente