(vox) Cum este iubita ideală pentru tinerii de 18 – 22 ani?

Fotor073112252
Foto: Cum este iubita ideală pentru tineri

Termenul „ideal” provoacă deseori nenumărate controverse și dispute, totuși fiecare își crează un ideal al său propriu, care se conformează preferințelor fiecăruia. Și dacă e să căutăm perechea potrivită, cum este iubita ideală pentru tinerii de 18 – 22 de ani?

 

10330228_578582425573515_5852211619448917268_nMarin Scutelnic (22 ani): „Prefer fetele cu aspect îngrijit, cu un miros plăcut care să trezească fiori, de statură medie, cu o formă clasică a feței, cu un corp proporțional și tonifiat, cu păr brunet. Este necesar să mă susțină oricând, să ne ajutăm reciproc, să mă respecte pe mine și alegerile pe care le fac. Vreau o femeie care să iubească călătoriile, să fie independentă și să aibă dorința de a se realiza pe plan profesional. Femeia nu trebuie să fumeze și va consuma alcool numai ocazional. Pe lângă acestea, ea trebuie să fie gospodină și să poată găti gustos, să fie deșteaptă, fidelă, modestă, pragmatică, fină, familistă și să nu fie timidă. De asemena, vreau să mă surprindă cu lucruri noi și frumoase.”

 

10149839_237615609764449_1742325629747172492_n


Daniel Osadciuc (18 ani):
„O fată, după părerea mea, ar trebui să fie, în primul rând, educată și îngrijită. Îmi plac și respect fetele care fac sport și nu contează ce fel de sport anume. De obicei aleg fetele care sunt mai calme și mai sigure pe ele. Pentru mine nu contează deloc de ce culoare este părul, ochii îmi plac cel mai mult cafenii și albaștri. Iar ceea ce ține de înălțime, dacă îmi ajunge mie până la bărbie, atunci este perfect.”

 

 

10485536_10202396150454085_1791941214422821054_nIgor Cherman (21 ani): „Îmi plac fetele care au părul brunet și lung, fetele blonde mă atrag numai dacă sunt deștepte. Înălțimea de preferat e să fie între 1.60 – 1.70 m, cu o greutate de 55 kg, ochi căprui sau măslinii. Trebuie să fie iubitoare, responsabilă, fidelă, să nu fie geloasă în exces, să facă alegerile conștient, să fie gospodină și să facă mâncare gustoasă, chiar dacă acest factor nu este cel mai important pentru o iubită ideală. Consider că nu e bine să depindă financiar în totalitate de bărbat. O femeie perfectă are un gust bun la vestimentație, are o manichiură îngrijită, practică sportul, conduce automobilul, nu fumează și consumă alcool doar ocazional, iubește aventurile și călătoriile și este mereu energică. De asemenea, vreau să mă surprindă cu momente romantice.”

 

10007526_538526539591988_762120502811325976_nVlad Buruian (18 ani): „Pentru mine cel mai important lucru este dragostea și înțelegerea reciprocă. Apoi aș spune că fata ideală trebuie să fie deșteaptă, veselă, inteligentă, grijulie, creativă, să avem ce vorbi cu ea și ce face împreună. Îmi plac fetele cu o figură frumoasă, culoarea părului nu are importanță și celelalte trăsături fizice la fel. Nu iubești după culoarea părului, sau a ochilor, sau pentru mirosul ei, acestea sunt doar mini preferințe. Dacă iubești, te aranjează toate acestea și îți par cele mai frumoase, deosebite și neîntâlnite la nimeni. Celelalte calități morale și fizice mai secundare pot fi cultivate sau modificate prin compromisuri și înțelegeri.”

 

1937864_681831428531632_600502573_n

 

Marin Golovatîi (21 ani): „După mine, femeia ideală e cea pe care o iubești, indiferent de incertitudinile vieții. Să zic că îmi plac mai mult brunetele decât blondele, sau invers, e cel puțin banal. Contează să aibă un aspect îngrijit. Zâmbetul să fie pretutindeni, însă, în mare parte, aceasta depinde de bărbatul pe care îl are alături. Cred că feminitatea e cea care face diferența, restul sunt doar mofturi.”

 

 

1385034_442895959153872_1308181707_n


Valeriu Pentelei (18 ani): 
„În opinia mea, fata ideală este aceea care posedă un caracter și un aspect fizic natural. Însă, dacă de vorbit la general, fiecare fată este unică și specială în felul său. Cele mai apreciate trăsături pentru mine se manifestă atunci când o fată ideală este înțelegătoare și orice mici imperfecțiuni o fac mai deosebită. Pentru mine este important să nu fumeze, să practice sportul, să fie gospodină, feminină, delicată, ordonată, cu un aspect natural și un miros dulce.”

 

1274457_155151308025991_1227926861_o

 

Maxim Popovici (18 ani): „După părerea mea, o fată ideală ar trebui să fie simplă și să dea dovadă de educație. Un alt aspect important este să se îngrijească pe sine, dar și pe prietenul său. Ceea ce cu siguranță se aplică la ambii parteneri, este răsfățatul cu diverse lucruri și momente deosebite. O fată ideală nu trebuie să fie supărăcioasă, ci răbdătoare și fără mofturi. Și nu în ultimul rând, o fată ideală trebuie să fie frumoasă.”

Taguri: #vox
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente