Natalia Gherman: Moldova va participa, în premieră, la un summit NATO

632929F3-9413-486F-9BC3-455C313FCB98_mw1024_s_n
Foto: Șefa diplomației de la Chișinău, Natalia Gherman PC: europalibera.org

Republica Moldova va participa, pentru prima dată, la un summit NATO, fiind invitată să se alăture reuniunii Organizației Tratatului Atlanticului de Nord, care se va desfășura la începutul lunii septembrie în Marea Britanie.

„Republica Moldova a contribuit în acest an la succesul misiunilor Alianței de promovare a securității și stabilității pe continentul european, a trimis un contingent în cadrul KFOR. Datorită acestui fapt vom fi invitați și la summit-ul Alianței, în premieră. Și sper, există toate premisele, să contăm pe solidaritatea din partea Alianței acum mai mult ca oricând”, a spus Natalia Gherman.

Întrebată dacă ar putea Federația Rusă să fie mai cooperantă în urma solicitării făcute de către Washington privind retragerea armatei de pe teritoriul Republicii Moldova, Gherman a spus că probabil acest demers nu poate fi ignorat. „Statele Unite ale Americii sunt, de fapt, o țară care promovează consecvent acest deziderat, atât în cadrul dialogului bilateral ruso-american, cât și în cadrul organizațiilor și organismelor internaționale. Ne apropiem de summit-ul NATO, care va avea loc la începutul lunii septembrie. Ne putem aștepta la reiterarea acestui demers din partea aliaților Republicii Moldova din cadrul NATO”, a spus Natalia Gherman.

Mai mulți politicieni de la Chișinău s-au arătat deschiși ideii aderării Republicii Moldova la Organizația Tratatului Atlanticului de Nord.

Pe de altă parte, președinte republicii autoproclamate Transnistria, Evgheni Șevciuk, a cerut marți extinderea prezenței trupelor ruse în stânga Nistrului, într-un discurs susținut cu ocazia împlinirii a 22 de ani de la desfășurarea misiunii de menținere a păcii în Zona de securitate.

Presa de la Tiraspol a asociat solicitarea lui Șevciuk ultimelor evoluții geopolitice din regiune.

La 25 iulie, liderul de la Tiraspol s-a deplasat în Crimeea (anexată din luna martie de către Rusia), unde a purtat discuții confidențiale cu vicepremierul rus Dmitri Rogozin cu privire la posibilitatea includerii Transnistriei în proiectul Novorossia. După cum relatează canalul de televiziune moldovean TV7, Rogozin și Șevciuk au abordat posibilitatea „cooperării între Transnistria și republicile populare Donețk și Luhansk în cadrul procesului de creare a noii entități statale Novorossia”.

Presa ucraineană scrie că responsabil de măsurile de coordonare pentru strângerea relațiilor cu Transnistria din partea așa-numitelor republici populare Donețk și Luhansk este Vladimir Antiufeev, fostul șef al KGB-ului transnistrean, vicepremier pe probleme de securitate în cadrul guvernului autoproclamatei republici populare Donețk. Zilele acestea, Antiufeev exercită temporar funcția de premier, după ce Aleksandr Borodai a plecat la Moscova pentru rezolvarea unor probleme umanitare.

În legătură cu aceste informații, mulți experți consideră justificate acțiunile de ultimă oră ale Ucrainei, care a început să sape un șanț în sectorul transnistrean al graniței cu Republica Moldova și să înăsprească controalele la graniță.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente