Zborul MH17: Rebelii predau Malaeziei cele două cutii negre

Debris
Foto: PC: standard.co.uk

Rebelii proruși au predat în cursul nopții de luni spre marți, la Donețk, unor responsabili malaezieni, cele două cutii negre ale avionului care s-a prăbușit joi în zona din estul Ucrainei, aflată sub controlul lor.

În același timp, ei au anunțat în fața reprezentanților mass-media instituirea unui armistițiu pe o rază de 10 kilometri în jurul locului unde s-a prăbușit avionul companiei Malaysia Airlines, pentru a facilita ancheta asupra cauzelor tragediei aviatice, cauzată, după cum susțin Statele Unite, de o rachetă lansată din zona controlată de aceștia.

Totodată în data de 20 iulie, colaboratorilor misiunii OSCE li s-a oferit acces deplin la locul catastrofei, care a fost în acest scop îngrădit în mod corespunzător. Căutarea celor decedați continuă, se menționează în raportul misiunii din Ucraina al organizației, difuzat luni.

Observatorii OSCE au constatat că la 19 iulie accesul lor era încă limitat, însă într-o măsură mai mică decât cu o zi înainte: perimetrul de securitate era protejat prost. Echipele de salvare de la locul accidentului au anunțat că locurile în care se aflau toate corpurile neînsuflețite au fost fotografiate și filmate pe suport video înainte de a fi puse în saci, se spune în document.

În plus, observatorii au numărat, la 19 iulie, 55 de trupuri neînsuflețite, puse în saci pentru a fi transportate. De asemenea, ei anunță că nu au reușit să numere corpurile neînsuflețite care se păstrează deja în vagoanele frigorifice în stația feroviară Torez.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente