80 de copii din Moldova se vor odihni și vor primi tratament în Elveția

84-de-copii-din-internate-se-vor-odihni-la-vara-intr-o-tabara-din-elvetia-1393276731
Foto: Tratament şi odihnă în Elveţia pentru 80 de copii din opt instituţii rezidenţiale

80 de copii, băieți şi fete, din opt instituții rezidențiale (Bălţi, Bender, Cahul, Ceadîr-Lunga, Chişinău, Hînceşti,) vor beneficia de un sejur de două săptămâni în tabăra de vară swisscor din Fiesch, Elveţia.

Copiii se vor afla la odihnă la invitația Fundației Swisscor, în perioada 14-28 iulie curent. Participanții taberei vor pleca în Elveția luni, 14 iulie curent, la ora 13:00 cu o cursă charter de pe Aeroportul Internațional Chișinău.

Copiii, care provin din familii social vulnerabile sau cu anumite dizabilităţi vor fi găzduiți de o echipă de medici specialiști care le vor oferi toate îngrijirile necesare. Ei vor fi însoțiți de către 26 de adulți (educatori, profesori).

Primele zile ale sejurului în Elveţia vor fi rezervate unui examen medical pentru fiecare copil şi stabilirii programului medical individual (investigații stomatologice, ale auzului, proteze, încălţăminte ortopedică, corsete, scaun cu rotile).

Totodată, pe parcursul sejurului ei vor beneficia de excursii, jocuri şi activităţi sportive, care vor fi animate de un grup de tineri ai Mișcării de Tineret a Crucii Roșii. De asemenea, recruții Muzicii Militare Elvețiene vor oferi un concert și vor petrece o jumătate de zi cu copiii din Moldova, timp în care copiii vor încerca să utilizeze instrumentele muzicale. În același timp, Societatea Elveţiană a Salvamarilor le va oferi copiilor cursuri de înot într-o piscină de standard olimpic.

Ziua de 23 iulie 2014 va fi consacrată întâlnirilor swisscor, în cadrul căreia copiii din Republica Moldova vor prezenta un program de promovare a culturii naționale.

Tabăra medicală swisscor este organizată în colaborare cu Ministerul Educaţiei al Republicii Moldova în baza unui acord de parteneriat cu Fundația Swisscor, cu suportul Departamentului pentru Dezvoltare şi Cooperare al Elveției.

Tabăra medicală de vară swisscor 2014 se află la a V-a ediție pentru copiii din Republica Moldova. Anterior, 327 de copii moldoveni din instituțiile rezidențiale s-au aflat în taberele de vară medicale swisscor în anii 2007, 2010, 2012 și 2013.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente