(studiu) Cum obișnuiesc să se salute moldovenii?

1155154029_dbtjsdn112
Foto:PC: seoulistic.com

Dacă în alte țări regulile de salut sunt clare, când vin în Moldova turiștii ar putea fi un pic confuzi. Strânsul mâinii, sărutul pe obraz, îmbrățișarea sunt utilizate la fel de mult ca și salutul verbal.

Magenta Consulting a decis să afle câte ceva despre adepții fiecărei dintre aceste forme de salut.

#1. Datul mâinii – primul în topul formelor de salut

Acestei tradiții îi este dedicată chiar o parte individuală în cadrul evenimentelor, în special a nunților. Iar în zilele obișnuite, la întâlnire, bărbații mai ales, tind să-și strângă cu putere mâna, formă asociată și cu o manifestare de virilitate. Acest ritual e respectat nu doar în privința prietenilor apropiați, dar și a colegilor de serviciu sau persoanelor întâlnite pentru prima dată. În schimb, în cazul în care este prezentă și o femeie, aceasta nu va fi salutată prin strângerea mâinii, ci mai degrabă doar verbal. Datul mâinii va fi o formă bună de salut dacă sunteți în Chișinău, alte localități urbane decât Bălți sau la țară.

Salut sau noroc?

Ambele sunt acceptate. Iar între noroc și bună ziua, salut e mijlocul de aur. Suficient de prietenos, dar fără a depăși prea mult limitele formalității. Nu degeaba unul din operatorii de telefonie mobilă din țară se identifică cu această formă de a da binețe. Salutul verbal se află pe locul 2 în topul preferințelor la moldoveni și cea mai sigură cale de a nu da greș pentru un turist.

greece-hugPupicii  pe obraz însoțiți de complimente sunt ceva obișnuit mai ales între femei.

În pofida trecutului sovietic și a modelului dat de personalitățile politice ale acelor vremuri, bărbații din Moldova nu prea obișnuiesc să se sărute pe obraji la întâlnire. Fotografiile cu Brejnev sau Gorbaciov ce se sărută puternic pe obraz sau chiar pe gură nu sunt modele de urmat la noi, ba chiar repudiate de cele mai multe ori. În schimb, se consideră normal sărutul pe obraz dintre bărbați și femei, mai ales dacă se cunosc bine. O altă problemă – numărul de săruturi. În Franța, de exemplu, există și o glumă ce spune că se vede din ce regiune vii după numărul de pupici la întâlnire. La noi, de cele mai multe ori se face schimb de săruturi pe ambii obraji, adică de 2 ori. Dar, nu exclus și unul sau trei săruturi pe obraji. Direcția de la care începeți, stângul sau dreptul, în Moldova nu are relevanță.

Salutul însoțit de îmbrățișări, se situează împreună cu sărutul pe obraz

Conform datelor sondajului, cuprinsul este mai des folosit la Bălți, atât între femei, cât și bărbați. Însoțit, de regulă, la cei din urmă de o lovitură prietenească pe spate.

În majoritatea cazurilor, dacă nu știți cum să procedați, salutul verbal și e o formă suficient de amabilă pentru majoritatea respondenților.

PC: consulting.md
PC: consulting.md

Datele au fost colectate și analizate de către compania Magenta Consulting prin intermediul sondajului efectuat la telefon pe un eșantion de 1123 de persoane cu vârstă între 16-60 de ani din întreaga republică. Datele au fost colectate în perioada 31 martie – 23 aprilie 2014.

Dar voi cum obișnuiți să vă salutați?

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente