Peste 27 de mii de absolvenți de liceu din țară au încercat astăzi să de-a dovada că stăpânesc limbile engleza, franceza, spaniola, italiana, germana sau turca.
Cei mai mulți dintre elevi au susținut astăzi proba la limba engleza – 11.767 de candidați, după care urmează limba franceză – 10.922 de candidați, germană – 375, italiană – 68, spaniolă – 92 și limba turcă – 93 de candidați.
La al treilea examen au fost eliminați 34 de candidați, după ce aceștia au încercat să introducă materiale interzise sau să copieze la proba de examen.
Potrivit lui Anatol Topală, directorul Agenției de Asigurare a Calității, testarea s-a desfășurat fără incidente serioase, iar majoritatea candidaților și cadrelor didactice au dat dovadă de corectitudine. „Măsurile de securizare aplicate de Ministerul Educației au făcut ca testele să nu mai fie fotografiate integral, iar ulterior să fie plasate pe Internet, așa cum s-a întâmplat anul trecut. Totuși, și în cadrul examenului de astăzi ne-am confruntat cu problema apariției unor itemi din teste pe rețelele de socializare. Ministerul Educației şi Agenţia de Asigurare a Calității au colectat de pe forum-uri, rețele de socializare și bloguri mai multe exemple de răspunsuri, rezolvări la testele de bacalaureat, desfășurate până în acest moment. Ca și în anul trecut, aceste „mostre” vor fi remise comisiilor de evaluare a lucrărilor de bacalaureat și, în cazul în care comisiile vor identifica lucrări în care aceste răspunsuri și rezolvări au fost folosite, lucrările vor fi anulate”, a declarat Anatol Topală în cadrul briefingului organizat de Ministerul Educației privind desfășurarea examenului de bacalaureat la limba străină.
„Ne bucurăm să constatăm că deși mai există anumite probleme, marea majoritate a candidaților au înțeles că prin fraudarea examenului își sabotează, de fapt, viitorul. Astfel, din cei 27.604 candidați care au susținut astăzi examenul, doar 34 au fost eliminați din cauza fraudelor sau a unor nereguli pe care le-au admis. Toate măsurile întreprinse de Ministerul Educației sunt îndreptate pentru a susține elevii și profesorii care au dat dovadă de corectitudine și onestitate. Le dorim succes candidaților și contăm pe corectitudinea tuturor persoanelor antrenate în organizarea examenelor”, a mai adăugat directorul Agenției de Asigurare a Calității.
Reamintim că, elevii care au fost eliminați de la o probă de examen, pentru fraudă sau tentativă de fraudă, nu mai pot participa la probele următoare și sunt declarați „eliminați din examen”, fără posibilitatea recunoașterii, în sesiunile ulterioare, a notelor la probele susținute anterior eliminării. Acești candidați își vor relua susținerea integrală a examenului de bacalaureat în sesiunea de bază din 2015.
Astfel, numărul candidaților care au încercat să fraudeze BAC-ul în acest an s-a ridicat la 66.
Conform orarului examenelor de bacalaureat, pe data de 13 iunie curent, elevii din clasa a XII-a vor susţine examenul la disciplina de profil (matematica – 13.765 de candidați, istoria românilor și universală – 10.076 de candidați, arte – 495, tehnologic – 283 și sport – 261 de candidați).
Vedeți aici, teste de pregătire pentru examenul la disciplina de profil.