În Polonia se organizează un training pentru coordonatori de voluntari

10440746_677800268953581_5397019754704850238_n
Foto: Voluntari din cadrul organizației „Tinerii pentru Dreptul la Viață” PC: Facebook/Tinerii pentru Dreptul la Viață

Se anunță lansarea concursului de selectare a 15 coordonatori de voluntari din diferite ONG-uri și/sau autorități publice centrale și locale din Republica Moldova, pentru participare la un training în Polonia în perioada 30 iunie – 4 iulie 2014.

Potrivit Civic, instruirea este organizată de Asociaţia obştească „Tinerii pentru dreptul la viaţă” (TDV) ca Secretariat al Coaliţiei pentru promovarea legii şi activităţilor de voluntariat din Moldova, în parteneriat cu Foundation for Education and Development of Civil Society FERSO (Polonia).

Scopul instruirii este de a asigura facilitarea transferului de experienţă în pregătirea şi organizarea de activităţi de voluntariat în domeniul sănătăţii.

Participanţii selectaţi vor semna un acord de colaborare cu TDV prin care se vor angaja să-şi implice voluntarii din organizaţie în desfășurarea unei activităţi de voluntariat în domeniul sănătăţii în cadrul Săptămânii Naţionale a Sănătăţii 2014, ediţia a IV-a (iulie, 2014) şi a unui workshop de sănătate într-o şcoală din Republica Moldova în septembrie – octombrie 2014. TDV îşi va asuma crearea/dezvoltarea de Programe de Voluntariat exclusive pentru fiecare organizaţie, coordonarea activităţilor de voluntariat organizate de către participanţi în domeniul sănătăţii şi asigurarea materialelor pentru workshop-uri.

Concursul este realizat în cadrul proiectului “Volunteering as a key to social change in Moldova”, cu suportul financiar al Programului “Region in Transition RITA” ca iniţiativă a Polish-American Freedom Foundation.

Pentru a aplica:

Este necesară completarea formularului de aplicare şi expedierea lui împreună cu CV-ul personal pe adresa de e-mail: [email protected]. Menţionăm că costurile de transport, cazare şi alimentare sunt integral acoperite de către organizatori, iar transportul în Polonia se va asigura cu un microbuz.

Termenul limită de aplicare este 18 iunie 2014. Nu sunt eligibile formularele incomplete şi recepţionate după termenul limită.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Alina Gîrneț
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente