Moldoveanca Laura Balicov a câștigat Marele Premiu al Concursului internațional de pian “Frederic Chopin”

382228_480922945302284_1898448_n
Foto: Laura Balicov. PC: <a href="https://www.facebook.com/photo.php?fbid=480922945302284&set=a.101229219938327.1367.100001537475796&type=3&theater">Facebook / Arhiva personală</a>

Laura Balicov, din Chișinău, a câștigat Marele Premiu al celei de-a II-a ediții a Concursului internațional de pian “Frederic Chopin”, derulat în sala de concerte “Ateneu” din Bacău, România.

Competiția a fost destinată preșcolarilor, elevilor din liceele de artă și școlile de muzică (clasele I — XII), studenților, precum și masteranzilor din universitățile și facultățile de muzică din țară și din străinătate, propunând stimularea pregătirii de specialitate a tinerilor muzicieni, precum și aprofundarea lucrărilor importante din repertoriul pianistic.

„Câștigătoarea Marelui Premiu va fi o mare performeră. Vom mai auzi, în mod cert, de numele său în importante evenimente culturale din Europa și din lume, cum vom mai auzi și de alți tineri pianiști remarcați la Bacău”, a declarat pentru AGERPRES Verona Maier, președintele juriului.

„La concurs s-au înscris peste 44 de tineri pianiști din România, Republica Moldova, Bulgaria, Italia, Olanda și Franța, cu vârste cuprinse între șase și 25 de ani, un număr aproape dublu față de anul trecut. Marea majoritate a pianiștilor, proveniți de la școli interpretative diferite, s-au prezentat la un nivel de pregătire deosebit”, a precizat profesorul Dragoș Lungu, directorul concursului.

„A fost o ediție reușită, mult mai bună decât aceea din 2013 ca nivel de prezentare, de interpretare, în condițiile la care cerințele și criteriile de apreciere le-am situat la nivele superioare. A fost, așadar, un concurs foarte dificil și mă bucur că valoarea lui a fost în creștere”, a mai adăugat Verona Maier.

 

Laura Balicov. PC: Facebook / Arhiva personală
Laura Balicov. PC: Facebook / Arhiva personală
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente