De azi, 1 iunie, nu mai avem nevoie de viză pentru a călători în Turcia

somar
Foto: Istanbul PC: somarlandtours.com

Începând cu data de 1 iunie 2014, cetăţenii moldoveni sunt scutiţi de obligativitatea deţinerii unei vize pentru a intra, ieşi, tranzita şi rămâne temporar pe teritoriul Turciei.

Începând cu data de 1 iunie 2014, în conformitate cu prevederile Acordului privind abolirea regimului de vize, cetăţenii ambelor state, care deţin un document de călătorie valabil (paşaport simplu sau biometric), sunt scutiţi de obligativitatea deţinerii unei vize pentru a intra, ieşi, tranzita şi rămâne temporar pe teritoriul celuilalt stat, pentru o perioadă de până la 90 de zile în decurs de 6 luni de la data primei intrări. Cetăţenii R. Moldova care vor dori să călătorească în Turcia trebuie să deţină un paşaport cu termen de valabilitate de cel puţin 60 de zile suplimentar datei preconizate pentru ieşirea din ţară.

Aceste reglementări sunt valabile, de asemenea, pentru cetăţenii ambelor state care efectuează transport internaţional de bunuri şi pasageri, precum conducătorii de tren, camioane şi autobuse, asistenţii conducătorilor şi membrii echipajului avioanelor civile, trenurilor şi locomotivelor.

Cetăţenii moldoveni care vor dori să călătorească în Republica Turcia pentru o perioadă ce depăşeşte termenul menţionat vor solicita o viză de lungă şedere.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente