Într-un interviu acordat portalului deschide.md, fostul șef al securității interne al MAI Vladimir Maiduc declară că în dosarul prin care Andrei Baștovoi a fost condamnat la închisoare „nu conține nici o probă concludentă că Baștovoi ar fi comandat omorul lui Stati, pentru care stă acum închis”.
Fostul vicepreședinte al companiei Ascom-Grup, Andrei Baștovoi a fost condamnat la 9 ani de închisoare cu executare de către Judecătoria Buiucani la 23 decembrie 2013. La fel a fost condamnat la 8 ani închisoare și fiul lui Andrei Baștovoi – Valentin. Decizia a fost atacată la Curtea de Apel.
Polițistul Vladimir Maiduc, care a avut acces la date din dosar a declarat într-un interviu: „Probabil știți și cazul lui Andrei Baștovoi, despre care eu nu știu dacă a lucrat împreună cu Stati sau nu, dacă a furat Baștovoi de la Stati sau nu, dar în cadrul unei anchete de serviciu nu am văzut nicio probă concludentă că Baștovoi ar fi comandat omorul lui Stati, pentru care stă acum închis. Eu nu am investigat cazul pentru că nu sunt procuror, dar din informațiile operative, eu asta am dedus.”
Vladimir Maiduc dă de înțeles că în condamnarea lui Baștovoi un rol important l-a avut un fost subaltern al său, conform unui scenariu: „Mai departe, din nou s-a implicat Direcția a 5-a, printr-un fost angajat de-al meu – Ciugureanu, care-i un băiat de treabă și nu înțeleg de ce s-a băgat în mocirla asta [dosarul Baștovoi]. Deci sunt trei dosare penale în care participă unul și același om (n.r.: Ciugureanu) și tot timpul este același scenariu, nici măcar nu schimbă scenariul.”
Vladimir Maiduc a fost șeful securității interne a MAI din decembrie 2012 până în februarie 2014.
Familia Baștovoi contestă condamnarea lui Andrei Baștovoi și Valentin Baștovoi, și menține un blog dedicat proceselor în care sunt implicați cei doi. Interviul în totalitate îl vedeți aici: Interviu Vladimir Maiduc.