Ziua de Blajini se transformă în chef şi mai puţin în zi de pomenire a răposaţilor

carlo_gianferro_102
Foto:PC: Carlo Gianferro/ Locals.md

Cu regret, adesea în ziua de Blajini se uită de răposați, iar cei care se îndreaptă spre cimitire sunt cu alte gânduri decât de a se ruga pentru rudele răposate.

Pregătirile încep de la cumpărarea pomenilor (căni, farfurii, ştergare ş.a.m.d.), apoi lumea se chiteşte, mai vine cu bucate alese. În aceste zile poţi vedea prin cimitire şezători, chefuri, distracţii, beţii şi mai puţină rugăciune – spune protoiereul Octavian Moşin, de la Biserica „Întâmpinarea Domnului” din Chişinău.

Contactat de IPN, preotul a ţinut încă o dată să le amintească creştinilor că atmosfera de forfotă de la cimitire nu se asociază cu rugăciunea. Octavian Moşin spune preoţii sunt „rupţi” în toate părţile, pentru că lumea vrea acum şi aici pomenire, pentru că-i grăbită, pentru că după asta trebuie să povestească unii altora ce-au mai făcut timp de un an, să mai spună noi bancuri, dar de răposaţi se uită.

„S-a îmbolnăvit conștiința oamenilor, fac petreceri chiar pe morminte. Acest mesaj vrea să fie spre luare-aminte, să ne trezească pentru adevăratele valori: să ştim că răposaţii ne aşteaptă pe noi, caută la inima noastră. Să mergem la cimitire în deplină pace şi cu gândul la rugăciune. Să facem milostenie, dar nu între rude cu daruri alese, ci sărmanilor. Să ne amintim de viaţa înaintaşilor noştri, de poveţele lor, de faptele lor vrednice de pomenire şi să le urmăm. Să nu moară dragostea noastră faţă de aproapele”, a spus preotul Octavian Moşin.

Paştile Blajinilor se marchează, de regulă, în zi de luni după Duminica Tomei, însă din cauza tradiţiilor moştenite încă din perioada sovietică, când luni lumea mergea la muncă, mai sunt localităţi în care cei răposaţi sunt pomeniţi şi duminica.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente