Buletin de indentitate gratuit în schimbul pașaportului de tip sovietic

IMG_0505
Foto: Guvernul Republicii Moldova, PC: gov.md

Cetățenii moldoveni, care doresc să-și preschimbe pașapoartele sovietice, vor obține gratuit actele de stare civilă necesare pentru perfectarea buletinelor de identitate.

În acest sens, Cabinetul de miniștri a aprobat miercuri un proiect de hotărâre privind acordarea unor scutiri la serviciile de stare civilă cu plată.

Potrivit ministrului Justiției, Oleg Efrim, cei care vor beneficia de aceste scutiri vor fi pensionarii, locuitorii din stânga Nistrului și persoanele care au renunțat la numărul de identificare de stat și la evidența automatizată în Registrul de stat al populației. „Ministerul Justiției, împreună cu Serviciul Stare Civilă, va întreprinde acțiuni de informare a posesorilor de pașapoarte sovietice despre scutirea de plata serviciilor la eliberarea documentelor de stare civilă, necesare pentru perfectarea buletinelor de identitate”, a spus ministrul Oleg Efrim.

Printre documentele de stare civilă obligatorii pentru perfectarea buletinelor de identitate și care se vor elibera gratuit până la data de 1 septembrie 2014, se numără: certificatul de naștere, certificatul de căsătorie, certificatul de divorț, certificatul de schimbare a numelui și/sau a prenumelui, certificate de deces al soțului/soției, dar și avizul cu privire la anularea, modificarea și/sau completarea actului de stare civilă etc.

„Mai mult, persoanele care fac parte din categoriile menționate mai sus, nu doar vor obține gratuit actele necesare, dar vor putea solicita urgentarea prestării unor servicii de stare civilă, fără a achita taxa stabilită pentru serviciul de urgentare”, a precizat Oleg Efrim.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente